Întâlnire catehetică în parohia Buda Blăgești

Tinerii din parohia Buda – Blăgeşti (Protopopiatul Buhuşi) au participat duminică, 15 martie 2015, la cateheza cu tema „Sfânt şi sfinţenie“.

Cu binecuvântarea ÎPS Arhiepiscop Ioachim, tinerii din parohia Buda – Blăgeşti (Protopopiatul Buhuşi) au participat duminică, 15 martie 2015, la cateheza cu tema „Sfânt şi sfinţenie“, desfășurată la biserica din localitate cu implicarea preotului paroh Constantin Munteanu. Întâlnirea, la care au participat peste 100 de credincioşi, dintre care mai mult de jumătate au fost elevi ai şcolii din localitate, a constituit un prilej de readucere în atenție a valorilor spirituale pe care Biserica le deține în patrimoniul său, inclusiv cele referitoare la părinți duhovnici ai veacului trecut a căror activitate a ajuns la sufletul tinerilor. De altfel, „pentru susţinerea temei catehetice din această zi s-a proiectat şi un film documentar despre viaţa şi faptele deosebite săvârșite de părintele arhimandrit Arsenie Boca“, a spus preotul Constantin Munteanu.