Instalarea noului preot paroh în Parohia Huțu, Protoieria Sascut

2 Septembrie 2019

Având arhiereasca binecuvântare a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Sfânta Liturghie din Duminica a VIII-a după Rusalii oficiată în lăcașul de cult cu hramul  „Sf. Mc Dimitrie” din Parohia Huțu, Protopopiatul Sascut, sub protia părintelui protoiereu Abageru Vasile, alături de un sobor de preoți, a avut loc festivitatea de prezentare și actul de instalare a noului preot paroh Ardeleanu Gheorghe, în fața unui număr mare de credincioși, autorități locale și alți invitați.

 

Actul de instalare a debutat cu frumosul cuvânt despre chemarea slujitorilor la Sfintele Altare rostit de părintele protoiereu credincioșilor, în care a fost subliniată învățătura Sfântului Apostol Petru, pornindu-se de la cuvintele: „Nu te teme, de azi înainte vei fi pescar de oameni” (Lc. 5,10).

În calitate de delegat al Ierarhului, părintele protopop a  transmis arhierești binecuvântări celor prezenți, aprecierea pentru tânărul preot, precum și încrederea că acesta va avea și de acum înainte o activitate deosebită în plan bisericesc și în lucrul cu copiii și tinerii parohiei, așa cum a demonstrat în ultimii ani în calitate de profesor de religie.

La rândul său, tânărul preot paroh Ardeleanu Gheorghe, a mulțumit lui Dumnezeu, Ierarhului, părintelui protopop, oficialităților prezente, tuturor celor apropiați și familiei, pentru sprijinul de care s-a bucurat până acum, arătându-se deschis unei bune colaborări în împlinirea lucrărilor care vor fi necesare bunului mers al noii parohii în care își va desfășura activitatea preoțească.

La final, părintele Lacătușu Constantin, cel care a îndeplinit timp de aproximativ 40 de ani funcția de paroh în această comunitate, a fost felicitat pentru activitatea sa pastorală, iar la rândul său a adresat mulțumiri tuturor.

Citește mai multe articole despre: protoieria sascut