Hramul capelei „Acoperământul Maicii Domnului” a fost serbat la Colegiul „Mihai Eminescu”-Bacău

Luni, 2 octombrie 2023, Colegiul „Mihai Eminescu” din Bacău a îmbrăcat haine de sărbătoare, prăznuind hramul capelei „Acoperământul Maicii Domnului”. Chiar dacă sărbătoarea a fost anul acesta în zi de duminică, ea a continuat şi luni, pentru a putea participa cât mai mulţi elevi din cadrul Colegiului.

Evenimentul a debutat cu slujba Acatistului „Acoperământului Maicii Domnului”, apoi a fost săvârşită Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de către un sobor de preoţi sub protia părintelui Adrian Alexandrescu, inspector pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Judeţean Bacău.

La invitaţia părintelui Justinian Cimpoeru, profesor de Religie în cadrul acestei unități de învățământ, împreună cu părintele inspector Adrian Alexandrescu au mai slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, părintele Sandu Octav, pensionar, cu o vechime de peste 40 de ani de preoţie şi părintele Mihai-Flavius Balaban, slujitor al Parohiei „Sf. Trei Ierarhi” Bacău.

Elevi şi cadre didactice ale Colegiului au venit cu mare bucurie duhovnicească pentru a cinsti ocrotitoarea Capelei, pe Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria. În cuvântul de învățătură, părintele inspector Adrian Alexandrescu a prezentat elevilor o frumoasă lecție despre preacinstirea Maicii Domnului, subliniind dimensiunile istorice şi duhovniceşti ale acestei sărbători.

Pe lângă numeroasele îndemnuri pe care le-a adresat tinerilor, părintele inspector a subliniat importanţa rugăciunilor pe care trebuie să le adresăm Maicii Domnului, cea care ne acoperă de tot răul cu cinstitul ei Acoperământ:

Suntem în sărbătoarea de după sărbătoare. Şi ieri s-a săvârşit Sfânta Liturghie în acest Paraclis, dar atunci când cu credinţă, nădejde şi pioşenie ne aplecăm genunchii la rugăciune găsim de fiecare dată ajutor de la Milostivul Dumnezeu şi de la Maica Domnului, care ne este pururea ocrotitoare şi mijlocitoare.

Părintele profesor Justinian Cimpoeru a mulţumit lui Dumnezeu şi Preasfintei Fecioare Maria pentru ajutorul revărsat cu belşug asupra Colegiului „Mihai Eminescu”, aducând de asemenea cuvinte de recunoştinţă celor care s-au implicat în buna desfăşurare a acestor activităţi duhovniceşti, domnului director prof. Bâzu Petru şi doamnei director-adjunct, prof. Şuhan Andreea, tuturor profesorilor şi elevilor participanţi.

La final, a fost săvârşită slujba parastasului pentru cadrele didactice şi elevii adormiţi în Domnul, întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice.

(Pr. Balaban Flavius)