„Francezi și români în Primul Război Mondial – Misiunea General Berthlot”

Marți, 13 martie, la sala Cinema Capitol din Onești a avut loc o conferință și o vizionare de film cu tema „Francezii și românii în Primul Război Mondial – Misiunea General Berthlot”, organizate în contextul Centenarului.

Invitat special al acestei conferinței organizată de Protoieria Onești a fost General de corp armată (r) Vasile Jenică Apostol – doctor în științe militare, conferențiar universitar, scriitor și istoric. Din partea Centrului Eparhial a fost delegat părintele Valentin Băltoi, Consilier cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, care a dat citire cuvântului Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim transmis celor prezenți la acest eveniment.
În sală au fost prezenți preoți, elevi ai școlilor oneștene și cadre didactice.
În prima parte, invitatul a oferit celor prezenți o veritabilă lecție de istorie prezentând pe scurt evenimentele ce au precedat reîntregirea țării.
A urmat vizionarea filmului „Români și francezi în Primul Război Mondial” și, la final, o sesiune de întrebări și răspunsuri pentru cei ce au dorit să afle mai multe lucruri în legătură cu acest subiect.
Tinerii prezenți în sală și-au manifestat un deosebit interes pentru evenimentele istorice care au dus la făurirea României în granițele ei firești.
Evenimentul se înscrie în suita manifestărilor comemorative organizate de Protopopiatul Onești la împlinirea celor 100 de ani de la Marea Unire din 1918.
Prezent la acest eveniment a fost și domnul Răzvan Popovici, președintele A.S.C.O.R. - filiala Bacău, care a transmis celor prezenți, la finalul întâlnirii, invitația de a participa la Marșul pentru viață ce va fi organizat la Bacău, în data de 25 martie.

Claudiu Tiberiu Ștefănescu