Două ONG-uri eparhiale prezente în vizită de lucru la Parlamentul European de la Bruxelles

Cu binecuvântarea Inaltpreasfintitului Părinte Arhiepiscop  Ioachim, la invitația doamnei europarlamentar, Maria Grapini, membrii Federației Filantropia a Patriarhiei Române au luat parte în perioada 26-28 iunie 2023 la o vizită de lucru la sediul Parlamentului European de la Bruxelles, în contextul Anului Omagial al pastorației persoanelor vârstnice în Biserica Ortodoxă Română. Motto-ul ședințelor de lucru a fost „Grija pentru vârstnici, o prioritate pentru Uniunea Europeană”, discuțiile gravitând în jurul problemelor, dar și a soluțiilor care se găsesc pentru a veni în sprijinul acestei categorii de vârstă, de multe ori defavorizată ori marginalizată.

La acest eveniment a fost prezentă Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” de la Hârja, reprezentată prin părintele Ilarion Mâță, consilier al Sectorului Social-Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și președinte al instituției de la Hârja. Asociația furnizează servicii socio-medicale pentru vârstnici de peste 15 ani în regim rezidențial sau la domiciliu. De asemenea, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,  părintele consilier a susținut în cadrul conferinței un referat cu tema intitulată „Îmbătrânirea în România, îngrijire de lungă durată prin Federația Filantropia a Patriarhiei Române”.

Asociația Ovidenia a fost de asemenea prezentă în cadrul acestui eveniment prin persoana părintelui Ovidiu Radu, președintele organizației, ca membră a Federației Filantropia și totodată ca organizație ce furnizează servicii licențiate și acreditate de îngrijire a persoanei vârstnice la domiciliul acesteia ori în cadrul Centrului de Socializare și petrecere a timpului liber.

În cadrul acestui eveniment , mai mulți membri ai Federației au luat cuvântul cu privire la problematica propusă și au prezentat situații reale cu privire la îngrijirea vârstnicilor din România, precum și aportul adus de către Biserică în crearea de centre și servicii care să deservească persoanei aflate la vârsta a III-a. Au fost conferențiari si din rândul comisarilor europeni, membri ai comisiilor de incluziune si protecție socială, care au prezentat politicile europene in domeniul îngrijirii de lungă durată,  apreciind implicarea Bisericii Ortodoxe Române in creșterea calității vieții persoanelor vârstnice in țara noastră si diaspora.  În cadrul acestor zile a existat și o serie de întrebări și răspunsuri, prilej cu care cei interesați au putut afla lămuriri cu privire la programele alcătuite pentru vârstnici care sunt sau urmează a fi implementate pe teritoriul României.

(Pr. Razvan - Dimitrie Radu)