Doi tineri hirotoniți în Catedrala arhiepiscopală din Roman

13 Aprilie 2019

Sâmbătă, 13 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a săvârșit sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Parascheva” din Roman. Cu acest prilej, doi teologi au fost hirotoniți în treapta de diacon și respective de preot.

În data de 13 aprilie, Înaltpreasfinitul Părinte Ioachim a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, înconjurat de soborul preoților acestui sfânt chivot mușatin. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Cristian Bernacic a fost hirotonit în treapta de diacon pe seama Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” Rădoaia, din Protopopiatul  Sascut, iar diaconul Andrei Nistoreanu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Sfânta Treime” Mesteacăn, Protopopiatul Roman.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, în prezența familiilor celor doi teologi hirotoniți și a credincioșilor, a adresat un cuvânt de învățătură în care a subliniat importanța chemării la preoție pentru cei care doresc să slujească lui Dumnezeu ca sacerdoți și despre dificultățile acestei misiuni în contemporaneitate. Totodată, Înaltpreafinția Sa a amintit și câteva aspecte ale formării teologice a celor doi slujitori și despre necesitatea pregătirii intelectuale a celor care se pregătesc să devină păstori de suflete în comunitățile încredințate de Ierarh.

Citește mai multe articole despre: IPS Ioachim, catedrala arhiepiscopală