Curs festiv al absolvenților de învățământ postliceal sanitar de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” – promoția 2023

Vineri, 28 iulie 2023, a avut loc în sala de festivități a Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman cursul festiv al claselor de învățământ postliceal - promoția 2023.

Specializarea asistent medical generalist face parte din oferta educațională a seminarului romașcan la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, începând cu anul școlar 2014-2015, avându-se în vedere calificarea de resursă umană pentru funcționarea așezământului spitalicesc Precista Mare, ale cărui lucrări de renovare și dotare sunt în curs.
Absolvenți promoției 2023 au organizat, coordonați de diriginții lor, monahia Irina Chirițoiu și d-na Daniela Trifan, o solemnitate din care nu au lipsit momente specifice acestui tip de activități, de la citirea finală a catalogului, la premierea șefului de promoție, susținerea de alocuțiuni din partea cadrelor didactice și a reprezentanților elevilor, încoronate de intonarea Rugăciunii de mulțumire, precum și a Jurământului asistentului medical. Școlarizarea viitorilor asistenți medicali în cadrul specializării de învățământ postliceal Asistent medical generalist la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” (formă de învățământ terțiar non-universitar) Roman este acreditată de Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar din anul 2021. În perioada 4-16 august 2023, absolvenții vor susține Examenul de certificare a competențelor profesionale – nivel 5.
Pr. Prof. Amărinii Ionuț Alexandru