Corul Laudamus al Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” Roman a concertat la Biserica „Sf. Trei Ierarhi” din Bacău

Programul de colinde a fost prezentat după săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, în fața comunității parohiei în seara de 22 decembrie 2023.

Coordonați de părintele profesor arhid. Tecucianu Alexandru Ioan, elevii au interpretat un repertoriu format din colinde polifonice, prin care au expus învățătura de credință despre întruparea Fiului lui Dumnezeu, atât de bine sintetizată de textele colindelor tradiționale românești. La final, părintele paroh Aurel Cârlan a mulțumit Înaltpreasfințitului Ioachim pentru binecuvântarea acordată în vederea organizării acestui eveniment și a premiat colindătorii.

Biserica „Sf. Trei Ierarhi” din municipiul Bacău are o echipă dinamică de sacerdoți, formată din părintele Aurel Cârlan, părintele Flavius Balaban și părintele Marian Gliga. Realizările pastorale ale părinților slujitori sunt extraordinare, cea mai relevantă fiind centrul social edificat în curtea bisericii, sfințit în anul 2023, clădire prevăzută cu dotări specifice cabinetelor medicale ori instituțiilor ce oferă facilități de tip after-school.

Pentru elevii seminariști, această experiență a fost și o ocazie frumoasă de a întâlni bune practici în pastorație, părinții slujitori ai bisericii băcăuane fiind un exemplu de comuniune și bună lucrare în misiunea încredințată de chiriarhul nostru, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Pr. Amărinii Ionuț Alexandru