Astăzi, 11 aprilie, a fost organizat la Iași, de către Statul Major al Forțelor Terestre, în incinta Muzeului Militar „Ștefan cel Mare”, filiala Moldova, Conferința Națională „Ștefan cel Mare și Sfânt și ideea de unitate în spațiul identitar românesc. 520 de ani de la trecerea în eternitate a „atletului creștinătății”. Evenimentul a adunat istorici de prestigiu, ofițeri ai Armatei Române din diverse regiuni ale țării și alte personalități remarcabile, printre care și reprezentanți ai Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
În cadrul conferinței, Eparhia Romanului și Bacăului a avut o prezență semnificativă, prin reprezentanții săi aducând contribuții deosebite la discuțiile despre moștenirea și identitatea spirituală a poporului român. Pr. Ilarion Mâță, consilier eparhial, a transmis binecuvântările Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și a prezentat un articol științific, scris de Înaltpreasfinția Sa, intitulat „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – simbol al identității spirituale naționale”. În acest articol, se aduce în discuție rolul vital pe care Sf. Voievod Ștefan cel Mare l-a jucat în construirea și consolidarea identității spirituale a poporului român, după cum urmează:
„Fiecare fiu al naţiunii române, indiferent de statutul sau de starea culturală şi socială pe care i le-a hărăzit Dumnezeu, are imensa şansă, dar şi marea responsabilitate, să participe anual, potrivit darurilor sale, la evocarea vrednicului ostaş al lui Hristos, Ștefan cel Mare și Sfânt, a celui mai viteaz voievod român, neobosit străjer al credinţei străbune şi neadormit protector al Moldovei medievale, care a marcat, ca nimeni altul, istoria bimilenară a poporului român. De 520 de ani, chipul lui Ştefan cel Mare a fost împodobit în multiple feluri, făcându-se din voievodul Moldovei, nu doar o legendă sau un mit, ci simbolul românilor şi al românismului, precum şi icoana spiritualităţii creştine a Europei. Cronicarii timpului, poeţii, scriitorii, cercetătorii români şi străini, s-au străduit, de-a lungul veacurilor, să zugrăvească portretul Marelui Voievod, încât la ora actuală nu ştim dacă o altă personalitate a neamului nostru are o aşa de bogată biografie. [...]
Până la epoca lui Ştefan, domnii s-au mai schimbat, însă structura (sistemul) creat de Mircea cel Bătrân în Ţara Românească şi de Alexandru cel Bun în Moldova, au lăsat urmaşilor o moştenire statală solidă. Dumnezeu a voit ca „Byzance après Byzance” să se realizeze pe pământul ţării noastre. Această calitate au mai avut-o şi alte state, cu nesfârşit mai multe mijloace materiale şi un infinit de mare potenţial uman, dar Moldova, cu precădere, datorită poziţiei sale geografice, a împrumutat de timpuriu sistemul statal bizantin şi a rămas ca un stejar „în faţa primejdiilor şi în calea răutăţilor”. [...]
Dar Ştefan al Moldovei nu a fost doar un cruciat, cum îl numesc unii, un luptător pentru cruce, ci a fost şi un mare ctitor de lăcaşuri sfinte. Cele 44 de mănăstiri şi biserici (dintre care 2 sunt în judeţul Bacău: Borzeştiul-natal şi Precista), reprezintă tot atâtea locaşuri de cultură a neamului românesc, de legătură creştinească şi de întărire sufletească. Literatura, sculptura, arta laică şi bisericească sunt alte valenţe pe care le-a promovat cu promptitudine Marele Ştefan. În timpul său s-a cristalizat arhitectura moldavă în construcţia locaşurilor de cult şi a cetăţilor medievale. Arhitecţii lui Ştefan au ştiut să combine stilul european cu cel bizantin creând stilul ştefanian în arhitectura bisericească. De aceea în bisericile moldoveneşti ştefaniene vedem smerirea stilului gotic şi înălţarea celui bizantin. [...]
Viaţa şi faptele lui Ştefan sunt ca nişte taine care scapă puterii intelectualului de a le înţelege deplin. În viaţa şi faptele sale simţim prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu. Având în vedere că Dumnezeu a fost tainic prezent în toată lucrarea Marelui Voievod, legendele şi împlinirile, miturile şi realităţile consemnate de istorie despre Ştefan nu fac altceva decât să-i zugrăvească chipul suav permanent în comuniune cu Dumnezeu, care de la 2 iulie 1504 şi „până astăzi îi zic Sfântul Ştefan Vodă, nu pentru suflet, ce este în mâna lui Dumnezeu, pentru că el a fost om cu păcate, ci pentru faptele lui vitejeşti pe care nimeni din domni nu le-au agiunsu” (I. Neculce). [...]
După acest criteriu s-a orientat şi Sfânta Biserică Ortodoxă când Marele Voievod a fost trecut în rândul sfinţilor, hotărâre promulgată în şedinţa solemnă a Sfântului Sinod din 20-21 iunie 1992. Canonizarea Voievodului nu a fost decât o împlinire a ceea ce poporul hotărâse mai de demult. A fost o „plinire a vremii” pentru tot poporul român, pentru Biserica Ortodoxă, pentru creştinătate în general. De aceea, de acum Ştefan nu mai este doar luptătorul, apărătorul, strategul, ctitorul sau împodobitorul spiritualităţii româneşti, ci este şi rugătorul fierbinte către Prea Milostivul Dumnezeu, pentru ţară şi pentru poporul dreptcredincios român de pretutindeni. De la canonizare încoace, Binecredinciosul Voievod Ştefan a intrat în conştiinţa românilor ca simbol şi icoană. Este evocat şi cinstit prin slujbe, acatiste, imne de laudă compuse în vederea cinstirii sale. Poeţii, scriitorii, pictorii, sculptorii n-au pregetat, în ultimii 32 ani de la canonizare, să-l zugrăvească pe marele Voievod, în cele mai frumoase culori, expresii şi imagini.”
De asemenea, Pr. Florin Țuscanu, istoric și cercetător al Eparhiei Romanului și Bacăului, a susținut o prelegere captivantă, cu titlul: "Episcopia Romanului în timpul domniei Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. Titulatura, ierarhi și privilegii", evidențiindu-se contribuția voievodului la formarea identității naționale și la consolidarea statului românesc în perioada sa de domnie.
Conferința a reprezentat nu doar o oportunitate de a comemora trecerea în eternitate a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, ci și un moment de reflecție asupra valorilor și tradițiilor care definesc identitatea spirituală a poporului român.
(Negru Gheorghe)
