Concursul cultural-catehetic „Toacă și ie moldovenească" s-a derulat în Protoieria Onești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, marți, 20 august 2019, s-a desfășurat la Schitul „Cuviosul Eftimie cel Mare” cea de-a cincea ediție a concursului cultural-catehetic „Toacă și ie moldovenească".

Ziua a debutat cu săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii, în sobor, sub protia părintelui Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial în cadrul Biroului de catehizare și activități cu tineretul și delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim.

 Din sobor au mai făcut parte reprezentanți ai Protoieriei Onești, organizatori și preoți din parohiile participante la concurs. A urmat desfășurarea propriu zisă a concursului, cei 46 de candidați din 11 parohii fiind împărțiți în patru secțiuni: 7-9, 10-12, 13 - 14 și 15-18 ani.

La finalul reprezentațiilor de toacă și port popular, tineri din parohiile Holt și Sfinții Trei Ierarhi Bacău au interpretat pricesne și cântece patriotice. Pe parcursul deliberărilor atât tinerii, cât și credincioșii participanți au luat loc la tradiționala agapa oferită de organizatori. Premierea a oferit pe lângă 5 premii speciale, și 10 premii I, 20 de premii II și 5 premii III, precum și un premiu de Excelență adjudecat de Parohia Holt-Bacău. Simbioza creată la acest moment a prins contur și în ultimul act al zilei când tinerii au format o imensă inimă prin înlănțuirea în jurul bisericii Schitului.

Devenit deja o tradiție, concursul se remarcă în „Anul omagial al satului românesc" atât prin extinderea sa și către alte protopopiate ale Eparhiei, în afară de cel al Oneștiului, cât și prin amenajarea unor ateliere reprezentative care au prezentat activități din lumea satului romanesc (țesut, tors, împletit, bucătărie tradițională, meșteșugul prelucrării lemnului sau activități din spectrul agrar) la care tinerii au putut participa.

Buna organizare a fost posibilă printr-un efort comun și un parteneriat fructuos între Asociația Patmos a Protopopiatului Onești, Parohia Poieni-Târgu Ocna și gazda ediției, Schitul Cuviosul Eftimie cel Mare. (pr. Silviu Neicu)