Clipe de bucurie în ultima zi de vară pentru copiii din Parohia Orbeni II

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, copiii din Parohia Orbeni II, de Ziua Limbii Române, 31 august ac., au poposit în centrul țării, bucurându-se de ultima zi de vară de anul acesta.

Ziua a debutat cu rostirea rugăciunilor de dimineață și a celor de călătorie, după care copiii au vizitat obiective turistice din jurul Brașovului. Prima oprire a fost la Mănăstirea Codreanu, iar mai apoi la Cetatea Râșnov, bucurându-se de frumusețea și încărcătura istorică a locului. Bucuria a continuat cu vizitarea animalelor dispărute la DinoPark.

Periplul a continuat cu o desfătare culturală din informațiile oferite de ghidul primei școli din Șcheii Brașovului, dar și spirituală, copiii închinându-se în Biserica „Sfântul Nicolae” din aceeași incintă. 

Ziua s-a încheiat cu vizitarea Grădinii Zoologice din Brașov, unde bucuria copiilor a fost molipsitoare, fiind ușor de citit pe chipurile lor.

Pr. Robert-Vasile Moldoveanu