Sărbătoarea Nașterii Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

25 Decembrie 2011

Un alt moment de serbare în ziua de Crăciun a fost și iluminarea turnului arhiepiscopal, considerat punctul zero al orașului, care se distinge din toate părțile Romanului fiind cel mai înalt turn al urbei. Noul sistem de lumini, realizat sub supravegherea directă a Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, scoate în evidență valoarea arhitectonică a acestui ansamblu arhitectonic, reprezentativ pentru municipiul Roman și nu numai.

În ziua serbării Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în catedrala arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, sfânta Liturghie a fost oficiată de de către PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Unul din darurile sărbătorii din acest an, care care a încântat și bucurat sutele de credincioși prezenți la slujba arhierească, a fost însăși corala Catedralei, readusă în sfera muzicii bisericești polifonice, prin grija PS Ioachim Băcăuanul. Denumită de Preasfinția Sa corala ”Paraschevi”, aceasta a dat răspunsurile la strană reluând astfel tradiția întreruptă acum zece ani, dat fiind faptul că la Catedrala din Roman, corala a înființată în urmă cu peste un veac de ucenici ai marelui Gavriil Muzicescu.

Un alt moment de serbare în ziua de Crăciun a fost și iluminarea turnului arhiepiscopal, considerat punctul zero al orașului, care se distinge din toate părțile Romanului fiind cel mai înalt turn al urbei. Noul sistem de lumini, realizat sub supravegherea directă a Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, scoate în evidență valoarea arhitectonică a acestui ansamblu arhitectonic, reprezentativ pentru municipiul Roman și nu numai.
 

Totodată, în spiritul sărbătorii Nașterii Domnului, au fost împărţite daruri la familiile cu copii numeroși şi persoanelor defavorizate care au participat la slujbă.
 

Luni, 26 decembrie, PS Ioachim Băcăuanul va sluji la Biserica „Sfinţii Voievozi“ din Bacău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa va rosti cuvânt de învățătură și, după sfânta Liturghie, va sfinți așezământul social-filantropic ”Casa Pîinii”.

Marţi, 27, decembrie, de sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ştefan, PS Ioachim Băcăuanul va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman.