Resfințirea bisericii „Sf. Gheorghe” din Moinești

25 Mai 2012

Duminică, 27 mai, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, alături de un sobor de preoți și diaconi, va oficia slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Sf. Gheorghe” din orașul Moinești.

Locașul de cult, al cărui paroh este părintele Sardenie Ștefan, a beneficiat de ample lucrări de restaurare și înnoire, realizate în ultimii ani cu sprijinul enoriașilor și autorităților locale. Astfel, sub coordonarea părintelui Sardenie a fost mărit interiorul bisericii prin construierea unui pridvor, a fost schimbat acoperișul, pictura a fost restaurată de artistul plastic Dumitru Macovei, iar mobilierul a fost înnoit. De asemenea, au fost făcute alei pietonale, iar calea de acces către sfîntul locaș a fost asfaltată.

Istoria acestui locaș de cult este una impresionantă primul ei slujitor fiind și un vrednic episcop Buzău. Biserica actuală a fost ctitorită în 1860 cu eforturile localnicilor, la îndemnul a doi comercianţi Ghinea Bacalu şi Andrei Ursu, care ţineau de această parohie şi care au fost încredinţaţi prin vis să dureze o biserică cu hramul Sf. Gheorghe pe acest loc.
 

Întâiul paroh al acestui locaş a fost Pr. David Climescu, absolvent al Seminarului Teologic din Roman, cleric luminat şi bun patriot , care în 1864 a înfiinţat în propria sa locuinţă prima şcoală publică din târgul Moineştilor, fiind totodată învăţător şi director al acestei instituţii de învăţământ. În 1880 preotul David Climescu donează toate bunurile şi întreaga locuinţă pentru şcoală, se călugăreşte şi funcţionează ca director al Seminarului Central din Bucureşti, apoi este uns ca episcop de Buzău cu numele de Dionisie al II - lea Climescu.

Tot la biserica ”Sf. Gheorghe” din Moinești a fost înființat începînd cu septembrie 2002, ,,Aşezământului social-filantropic Sf. Gheorghe”.