O lucrare deosebită dedicată Sfântului Simeon Noul Teolog apărută la editura Basilica

19 Noiembrie 2012

Excelentul volum “Teologia mistică poetică”, a cărui editare a fost binecuvântată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, conține comunicările științifice susținute la Simpozionul „Imnele iubirii dumnezeiești” ale Sfântului Simeon Noul Teolog, Mănăstirea Cașin, Bacău (28-29 noiembrie 2009). Autorii studiilor din volum, în număr de douăzeci și cinci, sunt profesori universitari de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași și de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, precum și profesori de seminar și de religie din învățământul preuniversitar, care au aprofundat opera marelui teolog mistic bizantin pentru importanța acestuia în domeniul teologiei ascetice și mistice. Cuvântul înainte îi aparține Preafericitului Părinte Daniel, care ilustrează portretul spiritual al „Noului Teolog”, precizând că acesta este „un mare mistic bizantin, care a dezvoltat o teologie a luminii harului și a iubirii de Hristos, bazată pe trăirea, simțirea și vederea (contemplarea) lui Dumnezeu. Scrierile sale au influențat gândirea isihastă din secolul al XIV lea, Sfântul Simeon fiind un isihast înaintea isihasmului. Teologia Sfântului Simeon Noul Teolog este ca formă de prezentare o teologie mistică poetică, exprimată în imne sau imagini poetice.”

Primul studiu realizat de Preasfințitul Părinte Dr. Ioachim Băcăuanul și anume «Liturghia iubirii dumnezeiești: Hrana și iubire» îndeamnă pe fiecare credincios să se gândească nu doar la hrana trupească, ci și la cea sufletească, care îl ajută să se apropie de Dumnezeu. De asemenea, sunt foarte bine ilustrate relațiile de iubire credincios-Sfânta Treime. Ideea esențială este aceea că, în primul rând, preotul “trebuie să fie curat nu numai cu trupul, ci și cu sufletul; pe lângă aceasta nu trebuie să fie părtaș la nici un păcat, în al doilea rând, să fie smerit atât în purtarea din afară, cât și în simțirea dinăuntru a sufletului”(p.38).

Cel de-al doilea studiu este deosebit de celelalte, deoarece tratează o temă specială a spiritualității răsăritene, fiind scris în limba franceză (p. 51-61). Acesta se numește “La prière du cœur et le monachisme oriental. La Père Staniloaë et les méthodes byzantines et philocaliques de la prière du coeur” (« Rugaciunea inimii și monahismul oriental. Părintele Stăniloae, metodele bizantine și filocalice ale rugăciunii inimii ») și este scris de Preasfințitul Episcop Ioachim Băcăuanul. În final, constatăm că acest volum se adresează oricărui creștin, adevărurile prezentate în acesta fiind spre interesul tuturor celor care doresc să cunoască opera marelui mistic bizantin. Felicitând pe coordonatori și pe autori pentru prețioasele contribuții la cunoașterea operei marelui teolog isihast, Sf. Simeon Noul Teolog, recomandăm volumul prezentat pentru lectura și biblioteca fiecărui student teolog sau următor a lui Hristos, el fiind în mod concludent ”un îndemn la cunoașterea misticii poetice a Sf. Simeon Noul Teolog” (Preafericitul Părinte Patriarh Daniel).