Daruri de Moș Neculaie pentru copiii de la „Samarineanul milostiv”

6 Decembrie 2011

Aproape o sută de pachețele cu dulciuri, fructe, rechizite și cărți au fost împărțite celor 25 de copii care servesc zilnic masa de prânz la Cantina „Samarineanul milostiv” de la biserica Sf. Gheorghe din municipiul Bacău.

Aproape o sută de pachețele cu dulciuri, fructe, rechizite și cărți au fost împărțite celor 25 de copii care servesc zilnic masa de prânz la Cantina „Samarineanul milostiv” de la biserica Sf. Gheorghe din municipiul Bacău.

Generozitatea băcăuanilor, credincioși ai parohiei din zona Cornișa, și nu numai, a fost legată de sărbătoarea Sfântului Nicolae, cel care, de peste un mileniu continuă să ofere daruri micuților nevoiași, prin mâinile celor care nu uită să-i ajute pe semenii lor aflați în situații materiale și financiare precare. Cadourile au fost împărțite după ce a fost oficiată o slujbă de mulțumire și binecuvântare, dat fiind faptul că, în Biserică, tot darul cel bun este oferit de Bunul Dumnezeu.

Activitatea de la cantina „Samarineanul Milostiv” este derulată cu binecuvântarea PS Episcop Ioachim Băcăuanul, sub coordonarea preotului paroh Radu Vasile, și are drept scope ajutorarea unor elevi de la Școlile nr. 10 și nr. 27, prin acordarea unei mese calde, la prânz, în fiecare zi, pe toată durata anului școlar, iar în ocazii speciale, cum a fost și Sfântul Nicoale, acordarea de cadouri, menite să-i mențină pe copii aproape de școală și Biserică, să-i stimuleze pentru a învăța mai bine și a fi mai buni, atât în raport cu lumea, cât și cu ei înșiși.