Arhiepiscopia Romanului și Bacăului sprijină copiii Centrului Familial Maria Bronx

Sectorul Social – Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cu sprijinul Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, vine în ajutorul celor 12 copii ai Centrului Familial Maria Bronx din județul Bacău.

 

Contextul financiar dificil

Cu resurse extrem de limitate și cu impunerea standardelor de calitate, Asociația „Bronx People” a solitat sprijinul mai multor autorități publice centrale și locale, cât și Patriarhiei Române.

 

Cum a sprijinit Arhiepiscopia Romanului și Bacăului copiii Centrului familial Maria Bronx ?

La această solicitare, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a răspuns prompt prin următoarele demersuri:

A fost făcut  apel către ONG-urile din țară și străinătate partenere ale Sectorului Social - Filantropic din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, pentru a veni în sprijinul financiar sau logistic al acestei instituții;

S-a difuzat un mesaj scris care să reflecte scurt nevoia stringentă de a primi sprijin, distribuit tuturor credincioșilor din arhiepiscopie prin intermediul platformei umanitare https://ajutamimpreuna.ro/

Sectorul social – filantropic a făcut cunoscute dificultățile financiare ale acestei instituții credincioșilor din eparhiei, și nu numai, prin intermediul paginilor de Facebook, Radio Trinitas și centrul de presă Basilica;

Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare- Hârja”, deși la rândul ei se confruntă cu probleme financiare în gestionarea serviciilor sociale și medicale, a alocat suma de 3000 lei pentru dotarea bucătăriei în vederea întrunirii standardelor de calitate prevăzute de Ministerul Muncii și Protecției Sociale;

Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare- Hârja” va oferi, în limita posibilităților, sprijin logistic în dotarea și funcționarea centrului, din dorința de a echipa corespunzător în baza cerințelor ISU.

 

Orice sprijin venit în contul umanitar sau prin donații în bunuri va fi direcționat către „Bronx People”.

 

Descrierea pe scurt a problemelor cu care se confruntă Asociația „Bronx People”

Centrul Familial Maria Bronx găzduiește 12 copii preluați din sistemul de protecție specială.

„Din luna ianuarie, încercăm să supraviețuim în unitate, ca familie, statul decontând doar 16,05 % din standardul minim de cost prevăzut pentru acordarea de servicii sociale. Ne-am luptat să le asigurăm celor 12 copii toate cele necesare și, în același timp, să rămânem fideli misiunii noastre: să oferim ajutor și speranță tuturor celor care ne apar în cale. După ce am început să colaborăm cu Banca Locală pentru Alimente Roman, pe parcursul epidemiei de SARS-CoV-2, am început să distribuim alimente către mai multe familii nevoiașe, centre familiale, case de bătrâni, parohii. 

Am bătut la multe uși și nu ni s-a deschis, am cerut și nu ni s-au dat decât refuzuri. Am fost mințiți, răspunsurile promise au întârziat să vină. 

Lipsa de fonduri pentru facturi și pentru a obține autorizația ISU, în lipsa căreia ni se va ridica licența de funcționare, ne pune în pericolul de a pierde cei 12 copii, care vor fi redistribuiți în centrele de stat. Familia lor se va destrăma. ,,Acasă" nu va mai fi, nu vor mai fi visuri, iar munca pe care am depus-o împreună cu ei pentru a rămâne împreună va fi în zadar.

De când s-au mutat la noi, cei 12 copii au devenit campioni naționali și internaționali la judo. Rezultatele lor școlare s-au îmbunătățit, obținând chiar și burse școlare, au învățat să zâmbească, să creadă în ei, să lupte și să nu renunțe așa ușor la ceea ce vor să realizeze.

Nu vrem să își piardă încrederea în oameni, în bine, în faptul că există cineva care îi veghează și le ascultă rugile. Nu vrem să își piardă iar căminul din cauza nedreptăților statului. Mulțumim Parohiei „Sf. Gheorghe” din municipiul Bacău pentru sprijinul de 2000 de lei oferit la începutul pandemiei și celorlalți oameni de bine.

Îi așteptăm pe cei care vor să ne cunoască la Centrul Familial Maria Bronx, de pe Str. Hotarului, Nr. 4, Mărgineni, Bacău, atâta timp cât încă o să reușim să fim acolo. 

Din păcate, oricât de mult am dori să formăm o familie pentru cei 12 copii, depindem de resurse materiale. Vă cerem ajutorul, pentru că alegem să credem că binele, adevărul vor învinge și că 12 suflete fără vreo vină vor fi lăsate să se piardă! Doamne ajută ! Vă mulțumim!” (Daniel Zodian – Președinte Asociația „Bronx People”).

 

Pentru donații: Asociația Bronx People CUI 39102367, cont RO87CARP004001243861RO02, cu mențiunea ,,Pentru Centrul Familial Maria Bronx".

 (Pr. Ilarion Mâță – Consilier eparhial la Sectorul Social – Filantropic și Misionar)