Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici a fost aniversat la Roman

Duminică, 25 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a săvârșit Sfânta Liturghie pe scena construită în proximitatea Catedralei arhiepiscopale închinate Sfintei Cuvioase Parascheva. Tot în această zi, academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici a fost omagiat cu prilejul apropiatei sale aniversări a 100 de ani de viață, eveniment care va avea loc la data de 6 iulie.

În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit credincioșilor prezenți despre iluminarea minții de către Duhul Sfânt, care coboară în inimă și poate vedea în întuneric, dincolo de grijile lumii. Inima este organul care evaluează vederea curată a lumii:

„Duminica de astăzi a primit apelativul de duminica în care se vorbește despre grijile lumii. Avem multe griji în viața aceasta și acestea ne angajează și trupește și sufletește creionându-ne poteca spre scopul vieții noastre care este mântuirea. Să nu ne îngrijim decât pentru mântuirea noastră. Sfântul Evanghelist Matei, reluând cuvântul Domnului Hristos din Predica de pe munte, a spus să nu ne îngrijim căci Tatăl nostru din ceruri are grijă de noi, dând ca exemple crinii câmpului și păsările cerului. Tot în această evanghelie se vorbește despre ochi, ca cel care ia formele imaginilor și care este un aparat fotografic foarte performant, chiar mai performant decât aparatele digitale pe care le folosim astăzi. Acest ochi, fiind luminat de Duhul Sfânt care sălășluiește în inima noastră de la Botez, acela impulsionează toate organismele noastre ca să fie armonioase, să lucreze fiecare în felul său, dând armonie generală subiectului nostru uman. Atunci când alungăm pe Duhul Sfânt din inima nostră, sădit acolo prin harul Sfântului Botez, atunci totul este întunecat. Inima este cea care evaluează tot ceea ce vede ochiul. De aceea am auzit poate expresia de la Sfinții Părinți «coboară mintea ta în inimă și atunci vei găsi liniștea și pacea sufletului». Deci facultățile inimii trebuie să prevaleze în toată ființa noastră și atunci vom vedea totul în lumină pentru că inima este cea care evaluează. În întuneric nimeni nu se poate defini ca persoană, chiar dacă este îmbrăcat în alb. Dar în lumină ne putem defini și putem intra în comuniune cu Dumnezeu”.

La finalul Sfintei Liturghii, preotul Alexandru Lezeu de la Parohia Precista Mică din Roman a fost hirotesit întru iconom stavrofor, apoi Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre motivația organizării la Roman a evenimentului dedicat academicianului Constantin Bălăceanu Stolnici:

„Astăzi avem un moment special în contextul Liturghiei pe care am săvârșit-o. Anul acesta Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales ca să fie acordată o atenție deosebită imnografilor și persoanelor vârstnice. Astăzi am invitat la Centrul eparhial pe un om care a ajuns la vârsta senectuții și este vorba de domnul academician Constantin Bălăceanu Stolnici care este foarte cunoscut în țară și peste hotare, pentru a arăta prețuirea pe care i-o purtăm, mai ales că peste câteva zile va împlini venerabila vârstă de 100 de ani. Înainte de a primi onorurile care i se cuvin din partea instituțiilor de prestigiu din țară, el a ales să vină la Roman unde a copilărit, unde a stat la bunicii săi”.

Apoi, preotul consilier Băltoi Valentin a dat citire textului intitulat „Despre sublimul vieții”, ce reprezintă un cuvânt semnat de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim în care este evocată viața și activitatea distinsului domn Bălăceanu, în special latura religioasă a vieții sale care cuprinde universul copilăriei, dar și experiențele religioase trăite alături de trei dintre patriarhii României, întâlnirile cu părintele Stăniloae și pasiunea pentru Biblie și Filocalie, un portret în cuvinte apărut într-un volum omagial editat cu acest prilej la București.

După acest cuvânt, Înaltpreasfințitul Ioachim a înmânat distinsului invitat Diploma de Excelență, „Medalia jubiliară Episcopia Romanului 600 de ani de existență” și o plachetă omagială ce are zugrăvit un poem intitulat „Omul epopee”, conceput de Înaltpreasfinția sa pentru acest moment aniversar. După citirea Gramatei chiriarhale, Ierarhul de la Roman a dat cuvântul domnului academician care a rememorat aspecte din viața sa și legătura spirituală pe care o are cu cetatea Romanului. Pentru domnia sa, venirea la Roman este un pelerinaj în amintirea mamei, iar primii pași ca prunc i-a făcut sprijinit de cârja Episcopului Lucian Triteanul. Totodată, distinsul invitat a arătat motivele pentru care a venit la Roman în această zi:

„Este pentru mine o bucurie nemaipomenită pentru că datorită Înaltpreasfinției Sale și preotului Roșu Tiberiu am putut să fac acest pelerinaj la Sfânta Parascheva, acum când împlinesc o sută de ani. Este un pelerinaj în amintirea mamei mele care s-a născut  și a trăit aici, unde și eu în copilăria mea am petrecut zile fericite. Chiar pot să vă spun că primii pași pe verticală pe care i-am făcut, i-am făcut sprijinit de cârja regretatului episcop Lucian Triteanul. Am venit aici și m-am bucurat de această slujbă extraordinară, de această atmosferă și de revenirea într-un spațiu  matern care pentru noi oamenii trebuie să fie extrem de important. Am venit să mulțumesc preacuvioasei Parascheva și mai ales lui Dumnezeu pentru tot ceea ce a făcut pentru mine. Pentru că m-a creat, pentru că mi-a dat părinți nemaipomeniți cărora și acum, după 100 de ani, le sunt recunoscător. Îi mulțumesc pentru că a avut grijă de toată viața mea, pentru că mi-a dat o carieră pomenită astăzi aici cu atâtea amănunte încât pe unele dintre ele le uitasem și eu, pentru că mi-a dat o nevastă extraordinară cu care am trăit 54 a de ani, pentru că am avut parte de profesori foarte buni, unii chiar de aici de la Roman, pentru că am avut studenți buni, doctoranzi buni pe care i-am putut ajuta și mai ales pentru că Dumnezeu m-a ajutat să vindec, să ușurez și să scap de la moarte mii de bolnavi în cursul carierei mele medicale. Am venit ca să-mi exprim recunoștința, am venit în cetatea Romanului pentru că prin educația mea am fost orientat în așa fel încât totdeauna alături de activitatea profesională să am o deschidere spre cultură, și sfatul meu principal pe care la vârsta mea îl dau tinerilor este acela de a se bucura de cultură, de a citi, de a merge la spectacole, să asculte muzică fiindcă omul este singura ființă de pe planeta noastă care creează și consumă cultură și este păcat să renunțăm la acest dar al său. Russo este cel care spunea «deschideți-vă orizonturile spre cultură»”.

De asemenea, domnia sa a vorbit despre latura religioasă a vieții sale, despre implicarea sa în viața Bisericii și despre lipsa de contradicție care există între credință și știință:

„În toată viața mea am fost întrebat: cu se poate ca un om de știință ca dumneata, un om al științelor exacte, un om al creierului să fie și religios? Mai întâi, mulți oameni de știință pe care i-am cunoscut sunt religioși, apoi, pentru că mi-am format o doctrină.  Nu există, așa cum susțin cei care sunt împotriva Bisericii, opoziție sau contradicție între știință și religie, ci o complementaritate. Dar ca să înțelegem această complementaritate trebuie să facem un efort mental suplimentar pentru că noi am fost educați sute de ani în scolastica medievală să gândim aristotelic în așa fel încât un lucru nu poate să fie negru și alb în același timp, unic și multiplu ca Dumnezeu. Această suprapunere care a fost sintetizată în Evul Mediu prin expresia conjunctio opositorum m-a ajutat ca să înțeleg această posibilitatate de a fi în același timp un om religios și un om al științelor exacte. Nu există contradicție. Noi oamenii credem că știm toate. Suntem orgolioși. Trebuie să înțelegem că există o limită. Sfinții capadocieni și mai ales Sfântul Dionisie Areopagitul menționaseră principiul apofatic, iar Preafericitul Părinte Patriarh Daniel m-a învățat: «ori de câte ori te găsești în fața unui lucru incomprehensibil încearcă să-l învingi, dar nu fi necăjit pentru că așa a vrut Dumnezeu, ne-a dat o limită». Așadar, aceste lucruri m-am ajutat să străbat viața din această dublă ipostază de om de știință și de om religios. Ca om religios am fost convins de realitatea spiritualității, de această extraordinară revelație care mi-a fost făcută. Am cunoscut cei șase patriarhi ai României și am colaborat cu ultimii trei, mai ales cu patriarhul Teoctist de care m-a legat o prietenie foarte mare. Am lucrat ca epitrop al Bisericii Domnița Balașa, al lucrat în Consiliul Național Bisericesc și în Adunarea Națională Bisericească. În toată viața mea am respectat un anumit ritual religios: rugăciunea de seară, rugăciunea de dimineață și uneori în miezul nopții. Patriarhul Teoctist spunea «rugați-vă tot timpul». Asta nu am putut să fac, dar am avut o constantă preocupare de a mă ruga. Aceasta a fost viața mea.

Totodată, ca antropolog, domnia sa a vorbit despre importanța trăirii optimiste pentru creștinii de astăzi și problemele cu care se confruntă familia în contemporaneitate, îndemnând pe cei prezenți să se apropie de Biserică, instituția care poate să le lumineze viața:

„Unul dintre marile ajutoare în viața mea a fost acela că am fost optimist. Nimic nu este mai pozitiv în viața unui om decât să privească evenimentele ce i se întâmplă în partea lor pozitivă. Să nu se uite la partea goală a paharului, ci numai la partea lui plină. Așa am făcut o viață întreagă. Atunci când mă copleșeau lucruri foarte grave, căutam lumina și mă agățam de ceea ce era pozitiv. Fiți optimiști pentru că există pentru fiecare dintre noi o protecție cerească, care ne va proteja dacă o merităm, bineînțeles. Trăim vremuri foarte grele, sumbre. Generațiile tinere nu-și dau seama. Unul dintre aspectele cele mai tragice pe care le trăim este destrămarea familiei tradiționale. Nu este un fenomen românesc, ci unul planetar. Familia tradițională a asigurat existența speciei noastre 300000 de ani, de ce să o abandonăm acum? Este un lucru foarte periculos și se pot vedea consecințele ei în scăderea natalității și în faptul că familia nu mai este așa cum era odinioară. Mergem spre un spațiu în care generațiile nu mai sunt educate, tinerii nu mai au această riguroasă disciplină civică și spirituală pe care am avut-o noi. Trăim momente dificile și numai Biserica ne mai poate ajuta, deși și ea este umilită. În timpul comunismului Biserica a fost persecutată, bisericile dărâmate și preoții închiși, iar acum este ridicularizată, ceea ce este un lucru foarte grav. Îmi pare rău că las în urmă o societate al cărei aspect general derapează spre o zonă foarte periculoasă. Sfatul meu este să refaceți familia tradițională, să redați copiilor dumneavoastră educația pe care ne-au dat-o părinții noștri și apropiați-vă de Biserică, care este farul care vă poate călăuzi pe drumul cel corect al aspirațiilor umane. În această biserică, atunci când am venit ultima dată, am avut o experiență mistică. Este foarte rar și un dar extraordinar pe care l-am avut la racla preacuvioasei Parascheva. Eu mă consider un om fericit”.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala Paraschevi a Catedralei arhiepiscopale din Roman.