“Ziua Satului Românesc” sărbătorită în parohiile Protoieriei Sascut

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în parohiile Protopopiatului Sascut și la Mănăstirea Pogleț s-a celebrat Ziua Satului Românesc, sărbătoare instituită prin Legea nr. 44/2020.

În urma  parteneriatului dintre Școala Gimnazială Nr. 1 Pâncești-Bacău, din comuna Pâncești, și parohiile din comună, elevii,  însoțiți de cadrele lor didactice au fost prezenți la Sfânta Liturghie îmbrăcați în frumosul port popular, elogiind la final prin poezie și cânt frumusețea satului românesc, a obiceiurilor și tradițiilor.

Maica stareță a Mănăstirii Pogleț, stavrofora Luciana, cât și preoți parohi ai parohiilor Dieneț, Fulgeriș, Petrești, Pâncești-Bacău și Soci au adus mulțumiri copiilor și cadrelor didactice pentru frumoasa activitate, urmând ca în cadrul parteneriatului Școală-Biserică să aibă loc multe alte activități prin care să se promoveze tradițiile și obiceiurile satului românesc. 

„Aceste tipuri de activități sunt de folos deoarece putem observa că fenomenul depopulării satelor devine tot mai acut și astfel fiecare preot are datoria morală ca alături de credincioșii din parohie să organizeze astfel de evenimente prin care să amintească de ceea ce a fost satul tradițional românesc acum mult timp și să valorizeze portul popular românesc”, a spus părintele protopop Vasile Abageru.

La final, copiii au fost felicitați pentru implicare, au primit dulciuri și iconițe și nou au fost încurajați pentru noul an școlar ce este în desfășurare.

Pr. Apostu Ionuț-Alexandru