Ziua Internațională a conștientizării autismului, la Centrul de recuperare și reabilitarea pentru copiii cu deficiențe - Hârja

Cu prilejul Zilei internaționale a conștientizării autismului, Asociația "Sf. Voievod Ștefan cel Mare" Hârja, în data de 2 aprilie 2024, la Centrul de recuperare neuromotorie "Sf. Parascheva" din Hârja, a desfășurat o serie de activități menite să atragă atenția asupra acestei condiții medicale și a nevoilor specifice ale copiilor și tinerilor cu deficiențe. 

Activitățile din această zi au fost desfășurate sub coordonarea maicii Miriam Dascălu, specialist în psihopedagogie specială și lingvistică, de la Centrul eparhial Roman, membră activă a asociației. Aceasta, împreună cu specialiștii centrului de la Hârja,  beneficiarii și familiile lor, s-au reunit pentru a participa la momente de rugăciune prin oficierea Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfințite, în cadrul căreia s-au și împărtășit, după care, conform programului, s-a acordat o atenție deosebită activităților recreative și educaționale destinate beneficiarilor. Maica Miriam a prezentat povești și spectacole de teatru de păpuși, oferind astfel oportunități de exprimare și dezvoltare a abilităților sociale și cognitive.

Într-o notă de informare, asociația de la Hârja subliniază următoarele aspecte:
Conform datelor statistice, în România sunt înregistrate peste 45.000 de cazuri de autism, o cifră care evidențiază necesitatea conștientizării și sprijinului în cadrul comunității.
Persoanele cu autism pot întâmpina dificultăți în procesarea și interpretarea emoțiilor, ceea ce poate afecta înțelegerea și adaptarea la mediul social.
Limbajul simplu și suportul vizual reprezintă instrumente esențiale în comunicarea cu persoanele cu tulburări din spectrul autismului.
Sensibilitățile senzoriale sunt frecvent întâlnite în rândul persoanelor cu autism, necesitând o atenție specială din partea comunității.

Asociația "Sf. Voievod Ștefan cel Mare"- Hârja reiterează importanța sprijinului și înțelegerii pentru persoanele cu autism și își exprimă angajamentul în continuare pentru promovarea incluziunii și respectului față de diversitatea umană.
(Bianca Negoiță)