Zilele cultural-duhovnicești ale Protopopiatului Moinești au debutat în Parohia Coșnea

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului IoachimArhiepiscopul Romanului și Bacăului, în Parohia Coșnea au debutat ZILELE CULTURAL-DUHOVNICEȘTI ALE PROTOPOPIATULUI MOINEȘTI, care se desfășoară anul acesta în perioada 1-25 septembrie.

 

Cu prilejul hramului bisericii, Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul, Părintele Protopop Costel Mareș, împreună cu preoții din Cercul Pastoral Valea Muntelui, au slujit Sfânta Liturghie și un Te Deum pentru noul an bisericesc. Credincioșii prezenți s-au închinat la veștmântul Sfintei Parascheva, adus de la Parohia Enăchești. Copiii au primit binecuvântarea Bisericii pentru noul an școlar, dar și rechizite și dulciuri.

La început de an bisericesc, pe 1 septembrie, biserica din satul Coșnea, comuna Agăș, își serbează ocrotitorul, Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul. Acest sfânt lăcaș, ridicat în 1880, a adunat la acest moment de sărbătoare o mulțime mare de preoți și credincioși, la invitația tânărului preot paroh Răzvan Țuglea. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Părintele Protopop Costel Mareș, împreună cu preoții din Cercul Pastoral Valea Muntelui.

Evocând statornicia în credință a Sfântului Simeon Stâlpnicul, părintele protopop a îndemnat pe locuitorii din aceste locuri, greu încercați de-a lungul timpului, să păstreze credința ortodoxă ca pe o sfântă moștenire primită de la înaintași, pe care suntem datori să o sădim în sufletele generațiilor ce vin. Totodată, părintele a subliniat importanța hramului de astăzi, un moment de referință în istoria Parohiei Coșnea, la care au luat parte 30 preoți și peste 200 de credincioși, dintre care mulți copii, îmbrăcați în costume naționale, care s-au bucurat și de binecuvântarea Sfintei Cuvioase Parascheva, al cărui veștmânt a fost adus de la Parohia Enăchești.

După Sfânta Liturghie s-a săvârși slujba de Te Deum la începutul anului bisericesc și s-au citit și rugăciunile pentru binecuvântarea copiilor la început de an școlar. Copiii au primit daruri din partea Protopopiatului Moinești: ghiozdane, rechizite și dulciuri.

Corala Theotokos a preoților din protopopiat a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, apoi a susținut un recital de cântări bisericești, incluzând în repertoriu și Balada lui Constantin Brâncoveanu, care a adus aminte de mărturisitorii credinței din închisorile comuniste, alături de cei din toată istoria neamului românesc.

Pe aceeași temă, au susținut un program artistic și copiii de la școlile din Agăș și Palanca.

Părintele Protopop a premiat în cadrul programului eparhial ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți” excelența, mai exact, 22 de elevi, din clasele V-VIII din școlile Palanca și Agăș, care au încheiat anul școlar 2016-2017 cu media 10. Și pentru că în spatele acestor rezultate stă munca dascălilor, directorii celor două școli au primit diplome de vrednicie și au fost felicitați pentru activitatea frumoasă.

„Cu evenimentele desfășurate astăzi la Biserica din Coșnea, au debutat ZILELE CULTURAL-DUHOVNICEȘTI ALE PROTOPOPIATUL MOINEȘTI. Avem pregătit până pe 25 septembrie, un program bogat în evenimente culturale și duhovnicești, în toate cercurile pastorale ale protopopiatului. Programul religios, va avea în centru Sfânta Liturghie, cu evocarea martirilor neamului românesc, credincioșii bucurându-se de prezența sfintelor moaşte de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman,  a Icoanei Panthanasa și a Felonului Sfântului Ioan Gură de Aur.

Totodată se va derula și un program cultural din care amintim: lansare de carte „POEME – Meditații lirice la duminici și sărbători”  - Arhiepiscopul Ioachim Giosanu, recital de poezie în memoria apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, conferințe susținute de Părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului, actorul, regizorul și publicistul Dan Puric, precum și  concerte susținute de către Corul Resurrectio al Liceului Teoretic Spiru Haret, Corala Theotokos a Protopopiatului Moinești, Corala Filomelos din Onești, și de îndrăgita artistă Paula Seling.

La toate evenimentele desfășurate în parohii va continua derularea Programului ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți”, destinat atât ajutorării elevilor defavorizați cât și premierea tuturor elevilor, din clasele V-XII din școlile de pe întreg cuprinsul protoieriei noastre, care au încheiat anul școlar 2016-2017 cu media 10. Biserica, pe lângă sprijinul material și financiar, va mai oferi un dar de mult preț tuturor elevilor, spunem noi cel mai important, rugăciunea la început de an nou școlar”, a spus Pr. Costel Mareș.

(Pr. Ovidiu Hereș)