Un nou Centru catehetic va fi inaugurat în Protoieria Bacău

Joi, 1 aprilie 2021, în Parohia Mâlosu din Protopopiatul Bacău, va fi inaugurat un centru socio-catehetic ai cărui beneficiari vor fi tinerii atașați de valorile Bisericii care participă la proiectele educaționale desfășurate sub coordonarea preotului paroh Daniel Mera.

 

În cadrul Centrului socio-catehetic din Parohia Mâlosu care va fi inaugurat duminică, 28 martie 2021, sunt înscriși 50 de copii beneficiari, proveniți din familii aflate în situații de risc.

În cadrul activităților desfășurate aici, tinerii vor beneficia de proiecte educaționale și duhovnicești realizate ca urmare a unui parteneriat încheiat între Parohia Mâlosu, Protoieria Bacău, Școala cu clasele I-VIII Lipova și Primăria Lipova. Inițiatorul proiectului este preotul paroh din Mâlosu, Daniel Mera.

Proiectul s-a materializat din dorința părintelui de a oferi societății oameni educați, manierați și cu valori morale sănătoase insuflate de către Biserică și Școală. Activitatea centrului a început din luna Ianuarie, întâlnirile fiind în fiecare duminică, după Sfânta Liturghie. Beneficiarii sunt copii din clasele IV-VIII, iar în cadrul activităților, părintele le oferă o masă caldă. La acest demers s-au alăturat în mod voluntar și cadre didactice din partea școlii, dar și alți voluntari, fii ai satului, studenți și viitori educatori.

Centrul socio-catehetic va fi inaugurat de către preotul Daniel Marari, inspector al Biroului de Catehizare și activități cu tinerii, delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, alături de părintele protopop Eugen-Ciprian Ciuche.