A treia ediție a concursului „Toacă și ie moldovenească", în Protoieria Onești

18 August 2017

În data de 17 august 2017, a avut loc, cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a treia ediție a concursului „Toacă și ie moldovenească” la Schitul „Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare”, la inițiativa părintelui Ioan Bârgăoanu, protopop de Onești, și cu implicarea specială a preacuviosului părinte protosinghel Claudiu Panțiru, egumenul Schitului, și a părintelui Cristian Mazilu de la Parohia „Schimbarea la Față” din Poieni, Târgu-Ocna.  Din partea Sectorului Catehetic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a participat părintele inspector eparhial Daniel-Ionel Marari.

Concursul se înscrie între proiectele catehetice ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cu un mare impact în rândurile copiilor și tinerilor, la această a treia ediție participând cincizeci de tineri din cuprinsul Protoieriei Onești, dar și din alte protopopiate ale Eparhiei, ceea ce-i conferă deja concursului un caracter eparhial, cel puțin pentru această ediție.

După săvârșirea Sfintei Liturghii de un sobor de preoți sub protia părintelui protopop Ioan Bârgăoanu, părintele inspector eparhial Daniel-Ionel Marari a transmis binecuvântarea IPS Părinte Ioachim pentru desfășurarea la Târgu-Ocna a concursului „Toacă și ie moldovenească”: „Mulțumesc pentru invitație și felicit aceste activități memorabile pentru protopopiatul Onești ale părintelui protopop care are niște activități cultural-catehetice cu totul speciale și reprezentative pentru Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Felicit pe părintele protopop și pe toți cei care se ostenesc constant pentru ca aceste activități să devină realitate și să vină în sprijinul tinerei generații.”

Copiii și tinerii au fost împărțiți în patru categorii de vârstă: 7-10 ani, 11-12 ani; 13-14 ani și 15-18 ani, fiecare exersând bătutul toacei în fața unui juriu format din patru preoți care au evaluat și răsplătit cu premii pe toți cei care au participat la concurs.

Un cuvânt înflăcărat despre ce înseamnă toaca l-a avut părintele protopop Ioan: „Un cântec al dorului după Cer, toaca este ea însăşi rugăciune, este rugăciune primară prin formulele ritmice preluate din rugăciunea cântată şi prin semnele mistice încifrate în bătaie: crucea, cercul, triunghiul şi spirala.”

Un moment deosebit l-a constituit hora mistică a bucuriei în jurul locașului de cult, un lanț uman în veșminte naționale format din copiii și tinerii participanți la concurs împreună cu preoții slujitori în odăjdii sfinte intonând imne religioase și patriotice și îmbrățișând biserica într-un tainic dans de cununie.

 În răstimpul deliberărilor pentru premierea participanților, părintele Lăzărel Sinel de la Biserica Neamului din Poiana Sărată a oferit spre contemplare copiilor și tinerilor prezenți o expoziție de icoane, în centrul atenției fiind și un tablou pictat al locotenentului Nicolae Macarie, întâiul erou căzut în Primul Război Mondial.

Toți participanții la concurs au participat și la o agapă frățească prin grija gazdelor care au inițiat și au făcut posibilă desfășurarea cu totul la înălțime a celei de-a treia ediții a concursului eparhial „Toacă și ie moldovenească” care se înscrie între proiectele de viitor ale Biroului de catehizare eparhial.

(pr. Petru Roncea)