Timpul colindelor şi faptelor bune la Sărbătoarea Nașterii Domnului în Parohia „Sf. Trei Ierarhi” Bacău

Duminică, 25 decembrie 2022, enoriaşii parohiei „Sf. Trei Ierarhi” Bacău au trăit alese bucurii duhovniceşti, în special cei care au participat la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, fiind pregătiţi pentru întâlnirea cu Hristos, în forma Sa Euharistică.

Tot în această zi, părintele slujitor Marian Gliga a dat citire cuvântului pastoral, special alcătuit de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, fiind destinat tuturor fiilor și fiicelor duhovnicești de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

În cadrul Sfintei Liturghii, bucuria Nașterii Domnului a fost vestită prin colinde de către preoţii acestei comunităţi, pr. paroh Aurel Cîrlan, pr. slujitor Marian Gliga şi pr. slujitor Mihai-Flavius Balaban, împreună cu Simina Gliga, Carmen Colibaba şi Denis Cîntea, cărora li s-au adăugat şi tinerii interpreţi Teona-Maria Gliga, Teodora Irava şi Denis Lupescu.

Copiii parohiei au aşteptat cu emoţie sfârşitul slujbei întrucât a urmat întâlnirea cu Moşul cel Bun, care a fost mai generos anul acesta, sprijinul financiar pentru achiziţionarea cadourilor venind din partea domnului Sergiu Sechelariu, binecunoscutul om de afaceri băcăuan. Au fost peste 350 de cadouri, pachete consistente, cu produse alimentare, fructe şi dulciuri, care au bucurat atât pe cei mici cât şi pe cei mari.

„Mulţumim pe această cale aducătorilor noștri de bucurie și zâmbete pentru darurile oferite astăzi, tuturor celor care au sprijinint această activitate social-filantropică, devenind astfel un exemplu demn de apreciat şi de urmat pentru întreaga comunitate”, a concluzionat părintele paroh Aurel Cîrlan.