octombrie

Parohia Sfinții Trei Ierarhi din Bacău în pelerinaj la Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor

29 Octombrie 2017
Pelerinii, însoțiți de Pr. Marian Gliga, slujitor al Parohiei Sf. Trei Ierarhi, au poposit pentru câteva clipe pe Colina Bucuriei pentru a se închina la Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrie cel Nou, Sfântul Ierarh Nectarie, Sfinții Împărați Constantin și Elena, aflate într-un baldachin în apropierea Catedralei și la Icoana Sfântului Serafim de Sarov. după care au participat la Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală.

Festivalul-concurs „Lăudaţi pe Domnul”. A X-a ediţie marcată de participarea Întâistătătorilor veniţi la Bucureşti

29 Octombrie 2017

Evenimentul a fost organizat de Sectorul teologic-educaţional al Administrației Patriarhale, în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune, şi s-a desfăşurat pe patru secţiuni.

Corurile participante la Secțiunea A (muzică psaltică) au interpretat câte două piese muzicale, la alegere: o piesă din slujba Vecerniei/a Utreniei şi o piesă din slujba Sfintei Liturghii.

Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou - Patru conducători de Biserici Autocefale au coliturghisit în Bucureşti

27 Octombrie 2017

După citirea evangheliei, Preafericitul Părinte Patriarh Kirill a adresat o omilie pelerinilor aflaţi pe Dealul Patriarhiei cărora le-a spus că evlavia lor este o mărturie a înfloririi Ortodoxiei româneşti de astăzi.

Sedință administrativă în Protopopiatul Bacău

5 Octombrie 2017

Ședința a fost deschisă de părintele protopop Costică Busuioc care a urat bun venit delegaților Centrului Eparhial. Aceștia, la rândul lor, au transmis binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

Printre altele, pe ordinea de zi, au fost puse în discuţie probleme curente şi comunicări administrative, fiind abordate diverse aspecte ce ţin de activitatea culturală, pastoral-misionară şi administrativă a parohiilor arondate Protoieriei Bacău.

„Acoperământul Maicii Domnului” serbat la Colegiul „Mihai Eminescu" din Bacău

2 Octombrie 2017

Sfântă și Dumnezeiasca Liturghie, a adunat căteva zeci de elevi şi cadre didactice ale colegiului, care au venit cu mare bucurie şi dragoste de Hristos, la chemarea părintelui Justinian Cimpoeru, profesoror de religie la această unitate de învățământ şi a domului profesor Răzvan Lucinschi, aducând cu toții mulţumire Maicii Domnului spre slava lui Dumnezeu.

Pagini