catedrala

Sfânta Liturghie la catedrala „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman

1 Mai 2017

În dimineața zilei de 30 aprilie a.c., numită și Duminica Mironosițelor, la Catedrala arhiepiscopală „Sf. Cuv Parascheva” din Roman, sub protia Preacuviosul Părinte Arhimandrit Pimen Costea, vicar administrativ eparhial a fost oficiată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Părintele Vicar a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi ai catedralei mușatine în frunte cu Părintele Arhim. Andrei Ioniță, mare eclesiarh al străvechiului lăcaș de cult.

Liturghie arhierească la catedrala “Sf. Cuv. Parascheva” din Roman

26 Ianuarie 2017

Cu această ocazie, părintele diacon Foca Sabin a fost hirotonit întru preot pe seama Parohiei Gâdinți, acesta fiind numit și secretar al Protoieriei Roman. De asemenea, tânărul teolog Neculce Claudiu Gabriel a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Românești din Protopopiatul Moinești.

La final, în cuvântul de învățătură, ierarhul a explicat poporului adunat semnificația marii Taine a preoției, de sorginte dumnezeiască:

Tineri colindători de la Hârja, vestitori ai Nașterii Domnului, la Roman

20 Decembrie 2016

Cu emoții, dar și cu bucuria de a vesti Nașterea Domnului micii colindători beneficiari ai serviciilor sociale oferite prin intermediul Asociației "Sfântul Voievod Ștefan cel Mare" Hârja au ajuns în după-amiaza zilei de luni la Catedrala arhiepiscopală "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Roman.

Credincioșii Catedralei „Sf. Nicolae” din Buhuși și-au serbat ocrotitorul spiritual

7 Decembrie 2016

 La eveniment a participat  părintele protopop Vasile Cozma, care este și parohul comunității de aici, înconjurat de un numeros sobor de preoți, alături de credincioși din orașul Buhuși.

Cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej a fost ținut de părintele Florin Pelin de la Parohia „Sf. Trei Ierarhi” - Buhuși, care a scos în evidență latura filantropică a misiunii Sfântului Nicolae, el fiind ierarhul milosteniei prin excelență.

Slujbă de pomenire pentru Părintele Gheorghe Crețu, ctitorul Catedralei „Sf. Nicolae” din Buhuși

24 Octombrie 2016

Ieri, 23 octombrie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, la Catedrala „Sf. Nicolae” din Buhuși s-a săvârșit slujba de pomenire pentru Pr. Gheorghe Crețu, ctitorul acestei sfinte Biserici, și s-a sfințit monumentul funerar închinat acestuia.

Filantropie la Catedrala „Sf. Nicolae” din Buhuși

12 Octombrie 2016

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în contextul „Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox”, la Catedrala „Sf. Nicolae” din Buhuși, s-a reluat prin grija și implicarea părintelui Protopop Vasile Cozma programul social-filantropic prin care se oferă o masă caldă elevilor de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din localitate.

Mihai Eminescu, omagiat în Catedrala Arhiepiscopală din Roman

15 Ianuarie 2016

 Astăzi, 15 ianuarie, când românii de pretutindeni cinstesc Ziua Culturii Naționale, la Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Parascheva” din Roman, după Sfânta Liturghie, a fost oficiată slujba Parastasului pentru marele poet Mihai Eminescu și membrii familiei sale. Alături de aceștia, în cadrul slujbei, au fost pomenite parsonalitățile vieții culturale romașcane, poeți și prozatori, care au trecut în viața veșnică de-a lungul timpului.

Epifania Domnului, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

6 Ianuarie 2016

După săvârșirea Sfintei Liturghii, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Parascheva” din Roman, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, înconjurat de soborul preoților și al diaconilor și de mulțimea credincioșilor și precedat de purtătorii de prapuri și icoane, în sunetul clopotelor și al cântărilor sfinte, s-a deplasat în procesiune spre foișorul pregătit special pentru acest eveniment.

Preasfințitul Ioachim întâmpinat de sute de preoți și credincioși la revenirea de la București

18 Decembrie 2014

Alegerea de către de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul în demnitatea de arhiepiscop al Eparhiei Romanului și Bacăului, hotărâre ce a consemnat în istorie primul arhiepiscop ales din Țara de Jos a Moldovei, a constituit un motiv de aleasă bucurie pentru preoții și credincioșii acestui ținut binecuvântat de Dumnezeu.

Programul Proiectului ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți”, ediția a II-a, 2014

12 Septembrie 2014

Cea de-a doua ediție a proiectului ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți”, în cadrul căruia elevii primesc binecuvântare și ajutor din partea Bisericii, continuă zilele acestea după următorul program:

Vineri, 12 septembrie, ora 17.30, la Catedrala ”Înălțarea Domnului” din municipiul Bacău

Sâmbătă, 13 septembrie, ora 18.00, la biserica ”Învierea Domnului” din municipiul Bacău

Duminică, 14 septembrie, ora 17.00, la Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman

Luni, 15 septembrie, ora 17.00, la Catedrala ”Pogorârea Sfântului Duh” Onești

”Școala altfel” la Roman

15 Aprilie 2014

În perioada 7 -11 aprilie,  învățământul  preuniversitar  românesc  s-a aflat într-o efervescentă activitate ce s-a desfășurat în afara spațiului consacrat educației școlare. La nivelul fiecărei unități de învățământ, dascălii și elevii au fost implicați în activități extrașcolare și extracurriculare, cu caracter non-formal, care  s-au derulat după un orar special. Programul ”Să știi mai multe, să fii mai bun”  din această săptămână a urmărit  implicarea elevilor și a profesorilor deopotrivă în activități care să le  valorizeze  talentele și competențele în domenii cât mai diverse.

Credincioșii parohiei ”Sf. Împărați” din Roman la slujba Sfântului Maslu

27 Martie 2014

În miercurea de după duminica închinată Sfintei Cruci, sute de credincioși au participat la slujba Sfântului Maslu, oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, alături de un sobor de preoți, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman. Rugăciunilor arhierești rostite de ierarh în contextul slujbei Tainei vindecării sufletești și trupești  s-a adăugat cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej.

Cruce de gheață la Onești

5 Ianuarie 2014

Credincioşii din Oneşti sunt aşteptaţi mâine în număr mare la slujba Aghesmei Mari la Catedrala "Pogorârea Duhului Sfânt". Ca în fiecare an, enoriaşii au pregătit o cruce de gheaţă de doi metri, cu o grosime de 40 de centimetri. În jurul acestei cruci se va săvârşi sfinţirea cea mare a apei  de către soborul de preoţi, iar apoi toţi credincioşii vor fi stropiţi cu agheasmă.

Noi hirotonii în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

9 Decembrie 2013

Luni, 9 decembrie, Preasfințitul Părinte  Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman. În cadrul dumnezeieștii slujbe, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Grecu Ionuț Florin pe seama parohiei Chicerea, comuna Stăniţa, judeţul Neamţ (Protopopiatul Roman) și întru diacon pe tânărul Afrențoaie Ionuț Alin pe seama Paraclisului ”Sf. Ier. Spiridon” - Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău, urmând ca marţi, 10 decembrie, acesta să fie hirotonit preot.

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae în inima Bacăului

6 Decembrie 2013

Credincioşii băcăuani au avut prilejul de a se ruga astăzi, 6 decembrie 2013, ziua de serbare a Sfântului Ierarh Nicolae, alături de Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la biserica din centrul oraşului, ce poartă hramul marelui făcător de minuni. Înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia diaconul Ionuţ Avram a fost hirotonit întru preot pe seama Parohiei "adormirea Maicii Domnului", Mărăşti, com.

Pagini