Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”

Asociația "Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” a organizat Simpozionul Național „Istoria Socială gerontologică în An Centenar”, Ediția a VI-a

15 Octombrie 2018

În acest an, evenimentul a avut structura unui workshop, dedicat în special principalilor agenți ai bunelor schimbări, asistenții sociali, sprijiniți de cadre didactice universitare din țară și străinătate. Evenimentul a fost deschis de pr. Ilarion Mâță, președintele Asociației, care a transmis şi cuvântul de binecuvântare şi preţuire a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Au urmat intervenţiile domnului prof. univ. dr.

Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” organizează Simpozionul Național „Istoria socială gerontologică în Anul Centenar”, Ediția a VI-a

11 Octombrie 2018

În acest an, evenimentul organizat în contextul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, va avea structura unui workshop, dedicat în special principalilor agenți ai bunelor schimbări, asistenții sociali, sprijiniți de cadre didactice universitare din țară și străinătate. Evenimentul se va desfășura în colaborare cu CNASR, filiala Bacău, care se va ocupa de creditarea evenimentului astfel că, asistenții sociali, vor primi credite profesionale pentru participare.

Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, partener în proiectul ”Servicii sociale pentru fiecare vârstnic – pachet de achiziții de servicii în fiecare comunitate”

2 Octombrie 2018

Fundația de Sprijin Comunitar Bacău în parteneriat cu Asociația Four Change și Universitatea Danubius Galați, au organizat la sediul Consiliului Județean Bacău, Conferinţa de deschidere a proiectului „Servicii sociale pentru fiecare vârstnic – pachet de achiziții de servicii în fiecare comunitate”, care a reunit reprezentanţi ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, autorităţi publice la nivel local şi central – ministere, instituţii publice – DGASPC, SPAS etc., asociaţii reprezentative ale vârstnicilor, printre care și Asociația „Sf.

Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” sărbătorește Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

1 Octombrie 2018

Ziua a început, ca întotdeauna, la Centrul rezidențial de îngrijire a persoanelor vârstnice de la Hârja, cu rugăciune, programul liturgic începând de duminică cu slujba de Priveghere și continuând dimineață cu Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, Sf. Liturghie și slujba de „Te Deum” pentru Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.

Festivalul Plăcintelor, sărbătoare câmpenească a satului Hârja, la Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”

30 August 2018

Evenimentul dorește să refacă legătura cu satul de munte a celor ce s-au născut, crescut și copilărit în satul Hârja, oameni deosebiți plecați în lumea largă pentru a duce un trai mai bun și mai decent.

Asociația " Sf.Voievod Ștefan cel Mare Hârja" vă invită la vernisaj la Bacău

23 Mai 2018

Povestea vieții lui Ghennadii este deja cunoscută de sute de tineri voluntari, care au poposit la Hârja, pentru a desfășura activități de voluntariat social sau care au realizat stagii de practică în cadrul facultăților de asistență socială, psihologie, pedagogie, kinetoterapie sau asistență medicală. Ghennadii, tânărul care nu dorește să mai trăiască în anonimat, a primit de la Dumnezeu un dar atât de mare pe care mulți oameni integri din punct de vedere locomotor nu îl dețin.

Conferința Internațională „Recent Trends in Social Sciences. Innovative Practice on Long-Term Care”

18 Mai 2018

În intervalul 15-16 mai 2018, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, împreună cu A.D.I.V România și Bella România, au organizat Conferința Internațională „Practici inovative integrate în îngrijirea pe termen îndelungat”, la care au participat peste 100 de specialiști din 15 țări.

Proiectul Ecologic ”Hârja – Colț de rai”, Ediția a II-a la Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”

4 Mai 2018

Copiii Centrului de zi „Sf. Dionisie Exiguul”, angajații Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”; tinerii Asociației „Copiii în Sânul familiei”, voluntari ai liceelor: Colegiul Național ”Grigore Moisil”- Onești, Colegiul Național „Dimitrie Cantemir”- Onești, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”- Onești; voluntari ai Școlilor Gimnaziale: „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”– Onești, „Ghiță Mocanu”– Onești, „Școala nr.

Arhiepiscopia Romanului și Bacăului premiată la Gala excelenței în asistența socială

21 Martie 2018

Marți, 20 martie, începând cu ora 18:30 la Ateneul Român, în contextul Zilei Mondiale a Asistenței Sociale, au fost evidențiați cei mai merituoși asistenți sociali din țară, dar și personalitățile care s-au remarcat în susținerea profesiei de asistent social. Recunoașterea publică, rezultatele profesionale deosebite, constituirea de modele de urmat și contribuția la promovarea imaginii profesiei au determinat și anul acesta alegerea câștigătorilor!

Cinstirea Sf. Stelian și bucuriile copilăriei, la Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”

27 Noiembrie 2017

Copiii Centrului de zi „Sf. Dionisie Exiguul” au realizat „Tortul gigantic” cu multă dibăcie pentru a fi împărțit bătrânilor și întreg personalului cu multă dragoste. Activitatea culinară a fost realizată sâmbătă, 25 noiembrie, când toții tinerii au realizat un imens tort de post, iar duminică, 26 noimbrie, în ziua cinstirii Sf. Stelian, ocrotitorul pruncilor și al familiilor creștine, după Sf.

Proiectul educațional „Lumea mea depinde de noi”

20 Noiembrie 2017

În parteneriat cu Școala Gimnazială „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” Onești, reprezentată de copiii clasei a-III-a coordonați de prof. înv. primar Pânzaru Marta, copiii Centrului de zi „Sfântul Dionisie Exiguul” au fost gazdele a patru ateliere de lucru: bricolaj, olărit, pictură și lumânări. Toate activitățile au fost bine organizate și foarte atractive, stârnind interesul și bucuria copiilor.

Ziua internațională a scriitorilor întemnițați, la Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”

16 Noiembrie 2017

Suferința naște bucurie! Aceasta am simtit când am trecut fiecare pas al acestei activităti care ne-a ajutat să refacem părți din memorialul durerii suferinzilor din lagărele comuniste și care, spre mărturie, ne-au lăsat numeroase manuscrise ale terorii umane și bucurii ale regăsirii divinității prin suferință. Numai așa L-au cunoscut pe Dumnezeul cel adevarat care n-a întârziat să vină în cămara sufletului lor.

Pagini