100 de ani

Ziua Națională a României serbată în Protopopiatul Moinești

3 Decembrie 2018

Bucuria sărbătorii Centenarului Marii Uniri a fost împărtășită și în alte parohii din Protopopiatul Moinești.

Credincioși de toate vârstele au venit îmbrăcați în port național aducându-și prinosul de recunoștință și mulțumire făuritorilor Marii Uniri, cât și eroilor patriei.

După oficierea Slujbei de Tedeum cu prilejul Zilei Nationale a Romaniei, au fost prezentate alocuţiuni şi mesaje ce au îndemnat la conştiinţă românească şi responsabilitate creştină, și s-au intonat cântece patriotice și poezii.

Slavă eroilor neamului!

26 August 2016
Înaltpreasfințitul Ioachim

Alături de instituțiile statului implicate în aceste evenimente, Biserica Ortodoxă Română își aduce contribuția sa pomenindu-i în rugăciunile ei înălțate de pe miile de altare sfinte ridicate pe acest pământ binecuvântat de Dumnezeu, pe eroii acestui neam. În fiecare zi de sărbătoare și în mod deosebit în această zi, Biserica poartă în rugăciunile ei numele eroilor și martirilor care au ctitorit edificiul neamului românesc și au apărat demnitatea națională și credința strămoșească, încredințându-și viața în mâinile lui Dumnezeu.

Pagini