Slujbă de înhumare pentru copiii ce și-au pierdut viața în incendiul din comuna Parava

26 Ianuarie 2017

În data de 26 ianuarie, la Parohia Parava din Protoieria Sascut, județul Bacău, a avut loc înhumarea celor 3 copii ai familiei Neculcea Petrică și Maricica (Andreea, de 2 ani și 8 luni, Giorgio-Mario, de 1 an și 7 luni și Irinel-Claudiu în vârstă de numai 4 luni), care s-au stins din viață, în mod tragic, în incendiul care le-a distrus casa în data de 22 ianuarie a. c.

La acest eveniment au participat sub protia P.C. Pr. Vasile Abageru, secretar al Protoieria Sascut, în sobor, mai mulți preoți din parohiile învecinate cu Parohia Parava.

Cu acest prilej Pr. Vasile a transmis familiei îndurerate binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, precum și sincerele condoleanțe din partea PC Pr. Protopop Ioan Negoiță, cu acordul căruia preoții parohiilor Protoieriei Sascut, precum și preotul Bărăscu Marius-Gabriel, parohul de la Parava, au sprijinit financiar și material familia în aceste momente grele.

La inițiativa părintelui protopop Ioan Negoiță, s-a colectat suma de aproximativ 7000 lei, din care o parte a fost folosită pentru pregătirile slujbei de înmormântare, iar altă parte din sumă vă fi direcționată pentru reconstrucția casei familiei Neculcea, distrusă de incendiu.

 De asemenea, Primăria Parava, prin domnul primar Dediu Costel, și credincioșii acestei parohii au sprijinit moral familia îndoliată și au ajutat la buna organizare a acestei slujbe de înhumare și a agapei ținute la casa de prăznuire a Parohiei Parava.

 

Citește mai multe articole despre: protoieria sascut