Ziua de marți, 12 martie 2024, a fost prilej de întâlnire în sinaxă anuală a celor 34 de părinți stareți și maici starețe de la cele 23 de mănăstiri și 11 schituri de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Prima parte a întâlnirii a stat sub semnul comuniunii liturgice, soborul stareților și duhovnicilor săvârșind Sfânta Liturghie sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman. La momentul liturgic specific au fost pomeniți în rugăciune părinții stareți trecuți în veșnicia lui Dumnezeu, care au ctitorit așezăminte monahale sau care prin cuvânt și faptă au asigurat paternitate spirituală fiilor și fiicelor lor duhovnicești. 

La finalul Sfintei Liturghii, protosinghelul Ghenadie Catargiu, starețul Mănăstirii „Sfântul Nectarie de Eghina”, Plopana, a fost hirotesit de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim în treapta de arhimandrit. Apoi, Înaltpreasfinția Sa a adresat un scurt cuvânt, precizând importanța acestor întâlniri în contextul secularizant al societății actuale, dar și dificultățile cu care se confruntă așezămintele monahale. 

În cea de-a doua parte a evenimentului, membrii Sinaxei s-au reunit în sala de ședințe a Centrului eparhial pentru a participa la secțiunea lucrativă a întâlnirii, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim. 

Ședința a fost deschisă de părintele arhimandrit Nicolae Dănilă, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, care a mulțumit invitaților pentru prezență și a prezentat subiectele propuse spre dezbatere pe ordinea de zi. 

Apoi, monahia Irina Nedelcu, ostenitoare în soborul maicilor de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Diaconești, a dat citire referatului „Tămăduirea sufletului și a trupului în Ortodoxie”, întocmit pentru această întâlnire în contextul Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și al „Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”. În referat, monahia Irina Nedelcu a analizat și argumentat biblic semnificația teologică a bolii, a vorbit despre Ortodoxie ca mod de viață și cale de vindecare spirituală, despre activitatea filantropică și medicală a Bisericii prezentă de-a lungul timpului încă din primele secole ale Creștinismului și în mod special în societatea românească, precum și despre semnificația duhovnicească a bolii și asumarea suferinței.

Părintele vicar eparhial Pimen Costea, moderatorul întâlnirii, a precizat câteva aspecte referitoare la dimensiunea duhovnicească a bolii și asumarea nevoințelor de către monahul de astăzi aducând mărturii din viața sfinților cuvioși și pilda de viețuire a marilor duhovnici contemporani. De asemenea, părintele vicar a vorbit despre misiunea socială a mănăstirilor și rolul mântuitor al iubirii față de aproapele: „Dezinteresul față de suferința celor din jur, considerați paraziți ai societății și tratați ca atare, își are originea în mentalitatea greco-romană, în care gesturile de binefacere erau considerate acte înjositoare ce încurajează agonia celor săraci. Poate avea dreptate, însă agonia nu ținea de starea socială a săracilor, ci de faptul că unii aveau și ei nu. De aceea în anumite circumstanțe trebuie să fim extrem de atenți. În bolnițele care au existat în spațiul ortodox pe lângă mănăstiri erau primiți nu doar călugării bătrâni și bolnavi, ci chiar străinii. Îmi vine în minte exemplul sfântului Hariton care era primitor de săraci și de străini pe care îi adăpostea și hrănea, arătând vocația monahului de a veni în sprijinul aproapelui. Fiecare mănăstire se organizează după posibilități, dar ideal ar fi să avem deschidere spre lume și spre oamenii care vin spre noi. Indiferent de condiția socială a celor care trec pragul mănăstirii, trebuie să avem răbdare și deschidere oferind din timpul nostru pentru că dacă nu vom putea depăși acest moment, celălalt va fi cu neputință să-l atingem, cel al modului de a câștiga darul lui Dumnezeu, al smereniei și al iubirii de străini”.

Pentru a prezenta auditoriului aspecte ale vieții administrative, economice, patrimoniale, juridice, social-filantropice și culturale eparhiale, la această  întâlnire au fost invitați preoții consilieri de la Centrul eparhial, aceștia aducând lămuriri și răspunzând întrebărilor adresate. În cadrul întâlnirii au mai fost dezbătute și ultimele hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la viața monahală, chestiuni administrative și alte probleme ce privesc activitatea curentă a mănăstirilor. 

În dialogul inițiat între Ierarh și cei prezenți au fost aduse în discuție provocări diverse cu care se confruntă viața monahală eparhială și au fost găsite soluții pentru rezolvarea acestora, în conformitate cu exigențele legii civile și bisericești actuale. 

În cuvântul adresat celor prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a subliniat faptul că vocația monahală presupune asumarea crucii, rămânerea în ascultare și moartea pentru lumescul lumii: „Monahul trebuie să distingă între esențial și nonesențial. Foarte mult nonesențial se aruncă pe piață, iar noi de multe ori suntem expuși acestei situații, de aceea trebuie să avem discernământ. Atunci când ajunge la intersecția unor gânduri, monahul trebuie să aleagă calea care are cele mai multe cruci. Când moare cineva, noi monahii nu ne întristăm pentru faptul că noi ne-am răstignit înaintea lui Hristos și înaintea Altarului și am fost tunși în monahism. În fiecare zi noi trăim în moarte și înviere, fiecare zi este o zi de moarte și înviere. Este important să rămânem în aceeași ascultare, în aceleași voturi monahale pe care trebuie să le respectăm și în același demers pe care să îl împlinim deliberat. Iar atunci când ajungem într-o demnitate oarecare, ce ne-a fost conferită de Biserică, noi trebuie să facem totul pentru apărarea acelei demnități. Să aveți conștiința că ați fost chemați să purtați o cruce pe care Hristos a adaptat-o după puterea fiecăruia de a o duce pe umeri. Deci purtați-vă sarcinile unii altora și veți plini legea lui Hristos. Fiecare să rămână în ascultarea față de duhovnic și de stareț”. 

În cuvântul său, Ierarhul și-a exprimat mulțumirea față de modul în care se desfășoară activitatea monahală în mănăstirile Eparhiei vorbind despre cele patru coordonate care asigură echilibrul duhovnicesc al monahului: „Sunt mulțumit de activitatea pe care o desfășurați pentru că majoritatea monahilor și monahiilor au conștiința prezenței lui Dumnezeu în lucrarea proprie. Dacă nu ai conștiința păcatului, conștiința de sine și conștiința prezenței lui Dumnezeu în viața ta ai căzut într-un dezechilibru al vieții, dar dacă ai conștiința că Dumnezeu este prezent atunci îți desfășori activitatea în comuniune și comunitate, ajungând la cuminecarea cu Dumnezeu. Păstrând comuniunea, comunitatea, comunicarea și cuminecarea păstrați cele patru căi prin care monahul își desăvârșește viața. În numele Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Eparhiei noastre, a Sfântului Antipa de la Calapodești, al ierarhilor sfinți care au fost pe scaunul vlădicesc al acestei de Dumnezeu păzite Eparhii, care nu și-a schimbat scaunul istoric de peste șase veacuri și care își întinde jurisdicția peste Bacău, Moinești, Onești, unde sunt cele mai importante așezăminte monahale ale noastre, atât prin numărul viețuitorilor, cât și prin importanța lor istorică și duhovnicească, vă îndemn să rămâneți în dragostea lui Hristos și sub binecuvântarea chiriarhului pentru a vă structura identitatea monahală, mergând pe calea mântuirii. Cine nu are conștiința că merge pe calea pe care i-a indicat-o Hristos înseamnă că se abate de la scopul pentru care s-a angajat în viața monastică”. 

În finalul cuvântului său, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre vocația monahală și profilul duhovnicesc al monahului mileniului al treilea care împlinește poruncile Evangheliei și își asumă crucea nevoințelor privind spre Învierea lui Hristos: „Monahul trebuie să urmeze pe Hristos, iar a urma pe Hristos înseamnă a purta crucea și suferințele ce decurg din cruce. Suferința în Hristos nu desfigurează, ci transfigurează. Pentru monahul de astăzi rămâne valabilă aceeași Evanghelie a lui Hristos, căci El nu a dat o altă Evanghelie. Ea rămâne nouă și înnoitoare. Nu avem altă Evanghelie pentru mileniul al treilea și nici alte reguli monahale decât cele izvorâte din viața sfinților și din Sfânta Tradiție. Sfinții sunt modele pentru noi, iar în ultimul timp Biserica și-a regăsit sfinții autohtoni care stau la baza monahismului românesc. Călugărul mileniului al treilea trebuie să fie un călugăr al învierii pentru faptul că mileniul al treilea a început cu o duminică, adică o zi a învierii. Monahul trebuie să fie orientat spre înviere. Acesta este scopul și drumul monahului: drumul spre înviere, care trece prin cruce, drumul spre înviere care are ca paradigmă Învierea lui Hristos”.

Totodată, au fost aduse în discuție proiectele editoriale, culturale, sociale și edilitare, dar și diferite aspecte privitoare la modalitatea de promovare a patrimoniului cultural-religios al vetrelor de sihăstrie din Eparhie. Fiecare stareţ şi stareţă a prezentat pe scurt o dare de seamă asupra vieţii comunității monahale pe care o coordonează, cuprinzând lucrările de construcţie, de restaurare, activităţile culturale, liturgice desfăşurate de la întâlnirea precedentă în sinaxă și până în prezent. 

La final, fiecare participant a primit binecuvântarea Ierarhului și o mapă de prezentare în care au fost așezate ultimele publicații apărute la Editura Filocalia.