La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția sa a adresat preoților și credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură desprins din pericopa evanghelică a Duminicii a XVI-a după Rusalii în care a vorbit despre lucrarea duhovnicească a omului ca fiind un continuu urcuș spre Dumnezeu: „Mersul nostru în lumea aceasta este epectatic. Trebuie să lucrezi permanent ca să fie productivitate în viața ta. Hristos ne-a dat fiecăruia talanți. Mai întâi ne-a dat darul vieții și apoi celelalte daruri. În Evanghelia de astăzi Hristos arată că pedepsește lenea și nelucrarea”.

Totodată, Înaltpreasfinția sa a vorbit despre lucrarea de răscumpărare a faptelor săvârșite de creștini de-a lungul vieții prin trăirea în timpul liturgic al tainelor Bisericii. Prin trăirea cu Hristos în comuniune liturgică, faptele creștinilor devin rezultatul împreună lucrării cu Dumnezeu.

„Timpul ne-a fost dat de Dumnezeu pentru a-l transfigura. Sfântul Pavel de îndeamnă spunând «răscumpărați vremea, căci zilele sunt grele» (Efeseni, 5,16). Noi trăim acest timp efemer care curge ca o apă lină prin această lume și ajunge în oceanul iubirii lui Dumnezeu. Pe acest timp noi trebuie să-l marcăm, să-l facem un timp al mântuirii. În fiecare Sfântă Liturghie noi ieșim din timpul convențional și intrăm în timpul lui Dumnezeu, care nu se măsoară cu ceasul. Fiecare secundă din timpul nostru trebuie să o oferim lui Dumnezeu. Atunci când înmulțim talanții, Dumnezeu este bucuros pentru că orice talant trebuie să fie performant. Dacă nu este performant și îl îngropi, atunci când faci analiza timpului pe care Dumnezeu ți l-a dat să-l transfigurezi și constați că nu ai făcut nimic, atunci și tu ești nimic. Din când în când trebuie să ne oprim din mersul nostru, să privim o clipă cerul și vom înțelege că drumul vieții noastre este un urcuș în care trebuie să ne pocăim, să trăim și să ne pregătim. Atunci când suntem conștienți de lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră, noi nu mai putem spune că am făcut ceva, pentru că ceea ce am lucrat a fost în numele lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a lucrat prin noi. Nu ne putem atribui nicio faptă bună ca fiind a noastră, pentru că este manifestarea lui Dumnezeu prin ființa noastră. Mâinile înălțate de preot în Altar la rugăciune nu sunt altceva decât mâinile întinse ale lui Hristos pe cruce care cuprinde toată lumea. Hristos ne-a cuprins pe toți în brațele Lui. El a murit iubind și atâta timp cât suntem în lucrare noi vom rămâne în iubirea Lui și El va lucra prin noi. Viața nostră, oricât de tumultoasă, să fie un urcuș spre înviere. De aceea, înmulțirea talanților este o asceză, o continuă răstignire, dar dacă suntem pe cale, Cel care ne ajută este chiar Hristos”.

La final, pentru întreaga activitate desfășurată ca preot paroh la Parohia Precista Mare și ca membru al administrației bisericești, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oferit preotului Alexandru Dan Antoce Crucea Țării de Jos, cea mai înaltă distincție pentru preoți a Eparhiei Romanului și Bacăului.