Seară sublimă la Comănești

25 Septembrie 2017

”Zilele cultural-duhovnicești ale Protopopiatului Moinești”, organizate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și sub directa coordonare a părintelui protopop Costel Mareș, au ajuns la final.

”Zilele cultural-duhovnicești ale Protopopiatului Moinești au debutat pe 1 septembrie 2017 și au avut două coordonate esențiale, una liturgică și social-filantropică prin care, pe langă darul rugăciunii, biserica noastră a oferit sprijin material pentru 300 de copii din familii nevoiașe, la început de an școlar, primind ghiozdane gata echipate, și totodată, 1000 de pachete cu rechizite și dulciuri pe care le-am oferit tuturor copiilor care au participat la momentele organizate pe toată perioada. Cealaltă componentă, la fel de importantă, de factură cultural-duhovnicească, a însemnat premiere a 184 de elevi, de pe cuprinsul Protoieriei Moinești, care au încheiat anul școlar precedent cu media 10, și 5 elevi care au obținut premii naționale și internaționale la olimpiadele la care au participat”, a menționat părintele protoiereu Costel Mareș.

În cadrul serii, au fost premiați 43 de elevi care au obţinut media generală 10 în anul şcolar 2016-2017, și care învață în unitățile de învățământ aflate pe raza cercului pastoral ”Sfântul Apostol Andrei”- Comănești.

Evenimentul a fost marcat pritr-un măiestuos concert susținut de îndrăgita interpretă Paula Seling și având ca prezentator pe cunoscutul om de radio, Daniel Buzdugan.

În încheiere, părintele protoiereu a mulțumit tuturor, anunțându-i că, așa cum i-a obișnuit, și acest eveniment va avea o latură caritabilă, inivitând pe cei prezenți ca să fie parteneri ai generozității pentru un caz deosebit, o fetiță de 14 ani, Teodora Stamate, elevă de nota 10, care de curând a fost diagnosticată cu cancer la antebraț (SARCOM) și va trebui operată în Germania.

Voluntarii Parohiei ”Sfântul Gheorghe” Moinești, elevi ai liceului ”Spiru Haret”, au ajutat la colectarea donațiilor, care prin generozitatea tuturor celor prezeți, au ajuns la suma de 6315 lei.

(Cristian Balaban)

S-au încheiat Zilele cultural-duhovnicești ale Protopopiatului Moinești