Școală de vară desfășurată în parohiile Prădaiș, Huruiești 1, Huruiești 2 și Fundoaia

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 10-14 iulie, în cele patru parohii ale comunei Huruiești, Prădaiș, Huruiești 1, Huruiești 2 și Fundoaia, s-a desfășurat o nouă ediție a școlii de vară la care au participat 45 de copii cărora le-au fost alături voluntarii și cadrele didactice din aceste locuri.

Astfel, prin implicarea părinților parohi Păunoiu Constantin, Albu Gabriel, Căldăraru Ovidiu și Iftene Mihăiță, activitățile acestei școli de vară s-au desfășurat în județul Vâlcea.

Pelerinajele și drumețiile au reprezentat punctul central pentru momentele unice petrecute de acești tineri, iar pe lângă acestea, au existat multe activități sportive, concursuri de cultură generală, momente de rugăciune, dansuri, foc de tabără, barbeque și altele asemenea.

Între mănăstirile și obiectivele turistice vizitate amintim: Mănăstirea Polovragi, Peștera Polovragi, Peștera Muierii, Căsuța răsturnată, Padurea colorată, Castelul vrajitoarelor, Mănăstirea Bistrița, Peștera Liliecilor, drumeție pe cheile Bistriței, drumeție pin pădure și popas la Mănăstirea Pătrunsa, Mănăstirea Curtea de Argeș și călătorie pe Transfăgărășan.

La final, preoții au mulțumit tinerilor prezenți, părinților lor, cadrelor didactice și voluntarilor, dar și domnului primar Marian Zăbrăuțanu pentru transportul asigurat.

Pr. Apostu Ionuț Alexandru