Rugăciune pentru persoanele ajunse la vârsta senectuții

*Rugăciune adresată Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru invocarea iubirii și milei lui dumnezeiești asupra persoanelor ajunse la vârsta senectuții, alcătuită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cu prilejul Anului omagial 2023, dedicat pastorației persoanelor vârstnice*

Domnului să ne rugăm...

Doamne, Dumnezeul nostru, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut din Cel Vechi de Zile, urmând sfatul cel mai inainte de veci, când a fost plinirea vremii, ai venit în lumea aceasta făcându-Te asemenea nouă, afară de păcat, ca să scoți pe oameni din îmbătrânirea sufletească și trupească. Născându-Te ca om din Pururea Fecioara Maria, Maica Ta, cu cea mai profundă dragoste maternă, te-a hrănit și îngrijit sub ochii pururea deschiși ai Tatălui, Cel ceresc, dar și sub ocrotirea bătrânului Iosif, tatăl Tău adoptiv, de la care ai învățat multe lucruri din ordinea umană. Prea-multa prețuire și iubire față de bătrâni ai arătat-o în toată viața Ta pământească. Astfel, te-am văzut, în icoană, Doamne, la patruzeci de zile de la naștere, în brațele bătrânului Simeon, cel care, sub ochii scăldați în lacrimile bucuriei ale bătrânei proorocițe Ana, te-a prezentat Tatălui Celui nevăzut din cer, precum și lumii întregi de pe pământ, pe care ai venit să o mântuiești. Te-am văzut, Doamne, la vârsta de doisprezece ani, din nou în același templu, șezând în mijlocul bătrânilor din lăcașul sfânt, citind și vorbind cu ei din Sfintele Scripturi,

Apoi, după ce Te-ai arătat lumii la botezul Tău în apele Iordanului, în misiunea de predicare a Evangheliei mântuirii, de multe ori ai arătat dragostea Ta milostivă fată de bătrânii poporului ales. Astfel, te-am văzut, Doamne, arătând milă pentru văduva bătrână din cetatea Nain, pe care ai vindecat-o de însingurare înviindu-i fiul, singurul sprijin în această viață. Te-am aflat, Doamne, vindecând pe femeia bătrână și gârbovă, în sinagoga din Ierusalim.

Atunci când oameni de toate vârstele veniseră să-ți asculte cuvântul rostit în pustie, neavând cu ei hrană trupească, Te-am auzit, Doamne, poruncind apostolilor, zicându-le: „dați-le voi să mănânce”, arătând prin aceasta că Tu și Biserica pe care ai întemeiat-o, în misiunea ei, trebuie să aibă grijă de cei săraci, de cei neputincioși și mai ales de cei bătrâni, dându-le cele de trebuință.

Te-am văzut, apoi, Doamne, când erai pe cruce, arătându-ți iubirea răstignită, față de Preasfânta Ta mamă, pe care, pentru restul zilelor cât ai mai lăsat-o pe pământ, ai încredințat-o apostolului Iubirii, Ioan, care din momentul acela a luat-o la sine.

Tu, Doamne, care ești izvorul vieții și al nemurii, știi numele și vârsta fiecaruia. Încă din vechiul așezământ ai statornicit că anii omului pe pământ să fie între 70 și, 80 de ani, căci după aceștia ostenelile și durerile se înmulțesc.

De vreme ce este așa, venim cu smerenie către Tine și Te rugăm să nu părăsești pe nimeni în vremea bătrâneților, ci peste toți revarsă mila Ta cea nemăsurată, ca niciunul să nu fie lăsat în negura uitării. Sporește-le răbdarea în suferințele lor, acoperă-i cu mantia iubirii Tale milostive, iar anii care îi vei adăuga fiecăruia să fie anii mântuirii, adică ai pocăinței, păcii și împăcării cu sine, cu aproapele și mai ales cu tine, Dumnezeule, Cel care i-ai ocrotit în toată viața lor de până acum...

Trezește, Doamne, nouă, tinerilor și adulților, sentimentul compasiunii, al iubirii sincere față de cei care au ajuns la vârsta împlinirilor. Dă-ne, Doamne, gândul cel bun în minte, iar inima ne-o fă sălaș al dragostei tale unde să simțim în fiecare persoană chipul frumuseții Tale în care Te odihnești. Trimite-ne înțelepciunea pe care ai dat-o Părinților Bisericii, cei ce de-a lungul veacurilor au purtat de grijă mamelor care i-au născut, crescut și educat. Înzestrează-ne cu harisma recunoștinței, a iubirii și a bunăvoinței față de orice bătrân, iar în chipul lor fă-ne să vedem icoana părinților noștri, care ne-au adus în această lume.

 

Adu-ți aminte, Doamne, de toți bătrânii neamului românesc, dându-le sănătate și răbdare, ca întru pocăință, credință și nădejde, cu bărbăție și curaj să primească marea înserare a acestei vieți trecătoare, ca pe o zi de paște către autentica viață. Că Tu ești părintele nostru căruia se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, împreună și Părintelui Tău fără de început și Preasfântului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.