Resfințirea bisericilor din satele Popești și Ghilăvești din Protoieria Sascut

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, credincioșii Parohiei Huțu din Protoieria Sascut au avut prilejul de a fi părtași unei duble sărbători deoarece în zilele de 8 și 9 iulie, bisericile din satele Popești și Ghilăvești au fost resfințite.

Astfel, sâmbătă, 8 iulie, după săvârșirea slujbei Vecerniei de către un sobor de preoți coordonați de părintele protoiereu Alexandru Grigoraș, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a resfințit acest lăcaș de cult închinat Sfintei Cuvioase Parascheva.

La final, Chiriarhul i-a binecuvântat pe cei prezenți și le-a vorbit despre importanța bisericii în comunitate:

“Aceasta este biserica: Poarta Cerului și locul de întâlnire cu Dumnezeu. Orice biserică este un loc consacrat Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în speță, lui Dumnezeu, Cel care a venit la plinirea vremii să ne scoată pe noi din robia păcatului și a morții. Și de vreme ce este așa, oricine face parte din biserică și participă la viața bisericii înseamnă că este pe calea cea bună și încearcă să trăiască viața în Hristos, aducând contribuția sa smerită la acest angrenaj mare care este Trupul lui Hristos”.

Totodată, sâmbătă, 9 iulie, biserica din satul Ghilăvești a primit veșmântul resfințirii după ce a suferit ample și complexe lucrări de înfrumusețare și renovare.

În prima parte a dimineții a fost oficiată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către un sobor numeros de preoți din care a făcut parte părintele protoiereu Alexandru Grigoraș și părintele protosinghel Calinic Corceag, starețul mănăstirii de la Calapodești. După aceste momente, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a oficiat slujba de resfințire, binecuvântând toată suflarea prezentă și felicitând frumoasele lucrări realizate:

“În ceea ce mă privește sunt bucuros și mulțumit de ceea ce se petrece în părțile acestea de sud ale Moldovei, Podu Turcului și Sascut unde alții consideră că sunt unele dintre cele mai defavorizate zone ale Județului Bacău. Eu nu consider acest lucru deoarece această zonă este evaluată mai curând ca fiind cea mai îmbogățită spiritual de către noi, cei care slujim lui Dumnezeu și oamenilor și suntem chemați la această înaltă misiune de a vizualiza prezența lui Hristos în Biserica văzută de pe pământ. Vreau să vă mulțumesc și eu și vă sărutăm sufletele frățiilor voastre deschise astăzi ca un crin al bunelor vestiri căruia încercați să îi adulmecați parfumul acesta divin și suav și așa simțiți că ați urcat o treaptă în lumină. Așa cum lumina soarelui apare după ce norul s-a îndepărtat, considerați că astăzi Lumina lui Hristos a luminat sufletele voastre, a risipit orice negură, orice vânt din sufletul vostru și s-a instalat acea isihie, liniște de care vorbesc Sfinții Părinți și pe care a trăit-o Sfântul Antipa de la Calapodești, cel care este atât de bine cunoscut în toate părțile creștinătății ortodoxe pentru că el a stat în Muntele Athos, plecând din părțile frățiilor voastre. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru că noi, uneori, ne considerăm niște anonimi, dar făcând faptele bune, virtuțile, înseamnă că noi ne definitivăm sau ne definim ca niște cărămizi conștiente în zidul frumos și înălțător care ne înalță și pe noi, a bisericii noastre dreptmăritoare.”

Părintele protoiereu Alexandru Grigoraș a mulțumit Ierarhului pentru binecuvântare și l-a felicitat pe parohul acestor comunități pentru implicarea și dăruirea de care a dat dovadă:

“Ne manifestăm recunoștința în această binecuvântată zi către Preamilostivul Dumnezeul nostru pentru că ne-a învrednicit pe fiecare dintre noi să luăm parte la această bucurie, să fim binecuvântați prin mâinile Înaltpreasfinției Voastre de primirea harului Sfântului Duh asupra noastră și asupra acestei biserici care a fost astăzi resfințită. Astfel, în numele colegiului preoților protopopiatului nostru, Înaltpreasfinția Voastră, vă mulțumim că ați venit astăzi și ați adus binecuvântare asupra ostenelilor acestor enoriași inimoși și darnici, prin părintele paroh pe care l-ați rânduit aici și pe care astăzi l-ați ridicat la rangul de Iconom Stavrofor, recunoscând și binecuvântându-l pentru osteneala pe care a săvârșit-o aici împreună cu autoritățile locale, ctitorii și donatorii acestei biserici, dar și împreună cu enoriașii acestei parohii.

La rândul său, părintele Ardeleanu Gheorghe a adus mulțumiri celor care s-au implicat și au făcut posibilă realizarea acestor lucrări:

“Este o mare bucurie pentru mine pe care o consider ca fiind trimisă de către Maica Domnului pentru această biserică închinată hramului ei și astfel aduc mulțumire Maicii Domnului că am ajuns în această binecuvântată zi și am putut primi cu toată inima și cu toată dragostea în mijlocul nostru pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim care pentru a doua zi consecutiv este în parohia noastră și ne aduce multă bucurie ca de fiecare dată. Aduc mulțumire familiei mele care a stat mereu alături, tuturor celor care au contribuit cu timp și fără timp la lucrările care s-au executat, părintelui Constantin Lăcătușu care a început aceste lucrări alături de credincioși dar și domnului Ionel Stoleru, un om care a pus toată dragostea în tot ceea ce s-a făcut. Mulțumesc din suflet și Dumnezeu să vă răsplătească fiecăruia!”

În cadrul evenimentului din această zi, părintele Ardeleanu Gheorghe a fost hirotesit Iconom Stavrofor, iar ctitorii și ostenitorii au primit distincții de vrednicie.

Pr. Apostu Ionuț Alexandru