În Protoieria Bacău a fost pusă piatra de temelie a unei noi biserici închinată Sfintei Mucenițe Ecaterina

Vineri, 20 octombrie 2023, în Protoieria Bacău a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim punerea pietrei de temelie pentru construirea unui nou lăcaș de cult în cartierul băcăuan, Gherăiești. Delegat din partea ierarhului pentru acest eveniment a fost părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, care alături de părintele secretar eparhial, Ciprian-Ioan Ignat, părintele protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche și mulțime de preoți și credincioși a săvârșit slujba punerii pietrei de temelie. 

Noua biserică va avea ca ocrotitoare pe Sfânta Muceniță Ecaterina, dorindu-se ca în salba sfintelor lăcașuri ce împodobesc urbea băcăuană să mai fie adăugată încă o bisericuță, un mic chivot al prezenței Duhului Sfânt, care să se ridice în latura mai de Nord a Municipiului Bacău, în zona Gherăiești alături de noile cartiere rezidențiale ce s-au zidit în ultimii ani, lângă parcul cu același nume. 

Pentru întocmirea documentației și organizarea noii parohii a fost delegat de către chiriarh părintele Florin Cristian Prențu. Mai apoi, o nouă etapă în conturarea zidirii lăcașului sfânt și al coagulării în jurul său a credincioșilor a început din anul 2022, fiind numit părintele Laurențiu Irimia, care, cu tact pastoral și râvnă în împlinirea slujirii și a mandatului pe care l-a primit, a demarat lucrările pentru construirea unei biserici de lemn, în stil ștefanian.

În cuvântul său, părintele vicar a vorbit despre calitățile ocrotitoarei viitoarei bisericii, asemănând-o cu o floare cu bun miros care prin virtuțile sale duhovnicești a dobândit cununa sfințeniei. Tot acum, părintele paroh Laurențiu Irimia a mulțumit ierarhului pentru binecuvântare și purtare de grijă, precum și credincioșilor prezenți în număr mare, care prin dragostea și osteneala lor pun umărul la zidirea bisericii.

Pr. Răzvan – Dimitrie Radu