Proiectul eparhial „Lăsaţi copiii să vină la Mine și nu-i opriți!” în Protoieria Bacău

Joi, 1 octombrie 2020, la sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului”, Protopopiatul Bacău – prin implicarea şi prezenţa părintelui protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche şi a părintelui secretar Ciprian-Mihai Olteanu – a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Proiectul eparhial anual „Lăsaţi copiii să vină la Mine și nu-i opriți!”.

Dacă în anii precedenți întâlnirile erau mult mai numeroase, în contextul epidemiologic actual, activitățile au fost restrânse și s-au desfăşurat cu respectarea măsurilor specifice de protejare a copiilor și a întregului personal care au participat la acest eveniment.

În virtutea parteneriatului pe care Parohia „Sf. Trei Ierarhi” Bacău îl are cu Şcoala Gimazială „Mihai Drăgan” Bacău, la această întâlnire cu Biserica şi cu darurile venite din partea Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului au participat aproximativ 100 de copii din clasele a V-a B (diriginte prof. Alistar Didi), a-VI-a B, (diriginte prof. Bordeianu Lăcrămioara), a VII-a B (diriginte prof. Munteanu Sevastiana) şi a VII-a A (diriginte prof. Cîrlan Mirela), în afară de profesorii diriginţi având şi implicarea prof. Oboroceanu Carmen, prof. Rădăcină Teodora, prof. Roman Andreea şi prof. Broștiuc Daniela.

Gazda acestui eveniment a fost Centrul de Cateheză „Buna Vestire” a Parohiei „Sf. Trei Ierarhi” Bacău, coordonat de către Pr. paroh Aurel Cîrlan, împreună cu Pr. Mihai-Flavius Balaban şi Pr. Marian Gliga. Întâlnirea a avut loc în curtea bisericii, debutând cu o slujbă de mulţumire şi binecuvântare pentru toţi elevii care au început un nou an şcolar, după care au fost împărţite la fiecare elev pachete cu rechizite şcolare, caiete, icoane şi dulciuri.

„Astăzi, în zi de sărbătoare, la biserica Sfinţilor Trei Ierarhi, am simţit pozitivism, blândețe, căldură și iubire din partea tuturor, fie ei adulţi sau copii. Mulţumim părintelui paroh și tuturor celor implicaţi în activitate”, a mărturisit doamna prof. Teodora Rădăcină, voluntar în cadrul acestui proiect.

Părintele paroh Aurel Cîrlan a mulţumit organizatorilor şi coordonatorilor acestui proiect din cadrul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în mod special IPS Părinte Ioachim, aducând cuvinte de recunoştinţă elevilor şi cadrelor didactice implicate, precum şi doamnelor Huţuţui Luminiţa (Director general, prof. Limba şi literatura română) şi Drăgoi Alina (Director adjunct, prof. Limba Engleză).

(Pr. M-F B)