Proiectul catehetic Icoana- întâlnire de taină între copil și Dumnezeu Creatorul, la Parohia Larga

23 Martie 2017

 „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a adus în parohia Larga, Protoieria Onești,  Proiectul catehetic „Icoana- întâlnire de taină între copil și Dumnezeu Creatorul”, desfășurat în perioada ianuari-martie 2017.

Sub atenta coordonare a preotului paroh Vartolomei Lucian Dumitru, a profesorului Chițigoi Daniela și a profesorului Potoc Teodora Simona, copiii parohiei Larga au realizat portofolii cu lucrări (poezii, scrisori către Dumnezeu) pentru secțiunea literară, la secțiunea artistică au realizat icoane pe sticlă, iar la secțiunea multimedia au vizitat cimitirul unde au fost înmormântați fără sicriu și fără cruce mărturisitorii credinței” din perioada comunistă 1950-1954, apoi au participat la Procesiunea "Bucuria icoanei", în Duminica Ortodoxiei, care a avut loc în orașul Tg.Ocna. Locul desfășurării  proiectului a fost Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Larga, casa praznicală „Sf.Nicolae” a parohiei  și Școala Gimnazială Larga.

Icoanele realizate de copii vor participa la Concursul Național de Creație „Icoana și școala mărturisirii”, iar în acest sens ele au fost sfințite după Sfânta Liturghie, în Duminica a III-a din Postul Mare, în prezența enoriașilor care au apreciat, lăudat și felicitat pe micii pictori.

„Copiii au fost foarte încântați, drept urmare s-a înfiripat dorința în inimile lor de a continua pictura de icoane pe sticlă, proiectul dându-ne șansa de a descoperi frumusețea comuniunii care se creează între Biserică, tineri, comunitatea credincioșilor și școală”, a menționat preotul paroh Lucian Dumitru Vartolomei.

„Ce poate fi mai tainic și mai frumos decât să pictezi chipul lui Hristos?!”, a spus eleva Cazacu Daiana.

„Fiecare linie trasată îmi aducea o linişte sufletească. Eram aşa bucuroasă când am început să aplic culoarea, am văzut cum acea icoană prinde viaţa. Rezultatul a fost încântător”, a spus tânăra Pircu Alexandra.

 

Citește mai multe articole despre: protopopiatul onesti, Parohia Larga, martie, 2017