Program Social -filantropic în Centrul de la Răcăciuni-Gâșteni

29 Martie 2018

Prin programul eparhial "Bolnav am fost, și M-ați cercetat", desfășurat joi, 29 Martie 2018, PC. Pr. Protoiereu Negoiță Ioan, împreună cu preoții din Cercul pastoral "Preot Vasile Heisu" din Protoieria Sascut, coordonați de Pr. Andronic Gigi -Sebastian de la parohia Răcăciuni, au participat la slujba de sfințire a Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din satul Gâșteni, comuna Răcăciuni.

Prin stăruința și coordonarea  dnei Dr. Hulubei Corina și a personalului încadrat (medici psihiatri, asistenți medicali etc.), Centrul a fost renovat în totalitate - beneficiari fiind cele aproximativ 200 de persoane, găzduite aici.
În interiorul Centrului există și o Capelă, avându-l ca Ocrotitor pe "Sf. Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon", unde credincioșii pot fi în comuniune cu Dumnezeu, fiind asistați religios de către Pr. Pintilie Iulian, de la parohia Gâșteni. 
Părintele Protopop în cuvântul său, a transmis celor prezenți la acest eveniment binecuvântări din partea ÎPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, amintind de faptul că ziua de astăzi are o semnificație deosebită: Înaltpreasfințitul își sărbătorește ziua de naștere. 
Totodată, a transmis și grija pe care Înaltpreasfințitul o poartă în rugăciune pentru cei bolnavi, și a dăruit din partea ierarhului câte o icoană cu "Sf. Pantelimon" pentru fiecare din cele 75 de saloane ale Centrului, iar beneficiarii au primit câte o carte de rugăciuni.

" Fie ca Sfânta Sărbătoare de Paști și Lumina Învierii Mântuitorului să aducă sănătate, nădejde, liniște și mântuire în sufletele acestor credincioși. "(Pr. Albu Gabriel-Ciprian)

Citește mai multe articole despre: protoieria sascut