Preotul Constantin Alupei s-a născut în Cer

Am aflat cu nespusă durere despre plecarea din lumea acesta, în data de 25 iulie 2023, a unuia dintre preoții reprezentativi ai Eparhiei Romanului și Bacăului.

Moartea preotului Constantin Alupei, la vârsta de 72 de ani, a lăsat în urmă multă durere în sufletele membrilor familiei sale, dar și în inimile preoților din Protopopiatul Onești și ale enoriașilor pe care i-a păstorit de-a lungul întregii sale misiuni preoțești.

Preotul Constantin Alupei a fost un teolog care încă din anii pregătirii sale ca elev seminarist și apoi ca student a știut să îmbine studiul cu rugăciunea, găsind în scrierile patristice și sfaturile duhovnicilor sensul viitoarei sale misiuni sacerdotale. A fost un neobosit căutător al trăirii spirituale autentice, sorbind frumusețea trăirii filocalice cu fiecare peregrinare pe care, ca tânăr pelerin, a împlinit-o întâlnind oaze de spiritualitate românească ce i-au structurat identitatea și formarea duhovnicească și care ulterior, în misiunea sa preoțească, i-au fost repere fundamentale.

A fost un preot care a iubit frumusețea Casei lui Dumnezeu, restaurând, pictând sau zidind sfinte lăcașuri în parohiile unde Dumnezeu a rânduit să-I slujească. Toată priceperea și dragostea sa le-a închinat înfrumusețării lăcașurilor de cult, coordonând și implicând enoriașii din comunitățile ecleziastice unde a activat ca preot timp de 42 de ani. A fost un slujitor al lui Dumnezeu înzestrat cu alese calități sufletești, implicat în numeroase activități pastoral-duhovnicești și social-filantropice, apropiat de fiii și fiicele sale duhovnicești, fiind mereu alături de cei aflați în suferință și nevoi. Însă, mai presus de toate, părintele Constantin Alupei a fost un iubitor al slujirii liturgice și un bun organizator, calități ce l-au recomandat pentru a îndeplini demnitatea de protopop misionar timp de 11 ani și apoi pe aceea de protopop al Protopopiatului Onești, primul protopop al acestei noi unități administrative a Eparhiei Romanului și Bacăului, misiune pe care o va îndeplini timp de 17 ani.

În această demnitate administrativă, preotul Constantin Alupei a fost un adevărat exemplu pentru preoții oneșteni care l-au primit în mijlocul lor recunoscându-i calitățile duhovnicești și organizatorice și urmându-l în misiunea sa de coordonare a acestei unități administrative eparhiale. În calitate de protopop, preotul Constantin a fost mereu în ascultare față de ierarh supraveghind buna desfășurare a misiunii preoțești a fraților întru slujire, coordonând lucrările de restaurare și zidire a lăcașurilor de cult, adunând în sinaxă liturgică anuală preoții acestui protopopiat chiar de la înființarea sa, fiind gazdă delegațiilor de ierarhi cu prilejul organizării slujbelor de sfințire în diferite comunități oneștene sau în diferite alte împrejurări. Fiind un preot de vocație, înzestrat cu sensibilitate și profunzime sufletească, a știut să așeze în comuniune pe preoții din protopopiat, prezența sa în mijlocul comunităților ecleziastice aducând întotdeauna armonie și bună rânduială. Totodată, permanenta sa căutare a sensului existenței și a trăirii autentice creștine ca pelerin la oazele de spiritualitate monahală, l-a determinat să organizeze în nenumărate rânduri pelerinaje la locurile sfinte din țară sau străinătate promovând și așezând la inima preoților și credincioșilor frumusețea tezaurului Ortodoxiei universale, inițiind și statornicind relații de prietenie și comuniune între parohiile din Protopopiatul Onești și cele din diaspora.

În ultima perioadă a misiunii sale administrative a activat ca inspector la Centrul eparhial având ca responsabilitate organizarea manifestărilor dedicate Centenarului României, implicând autoritățile locale și centrale, dezvoltând parteneriate cu instituțiile reprezentative militare și civile pentru a cinsti și așeza în valoare cum se cuvine memoria soldaților români care au redat demnitatea și libertatea acestui neam.

Chiar retras din activitatea administrativă, ca pensionar, și asumându-și suferința pe care Dumnezeu i-a așezat-o pe umeri spre mântuire, preotul Constantin Alupei a continuat cu același entuziasm să predice cuvântul lui Dumnezeu, să aline durerile și necazurile fiilor și fiicelor duhovnicești, slujind Sfânta Liturghie în lăcașul din inima Oneștiului în care de-a lungul ultimilor 31 de ani și-a desăvârșit misiunea sub ocrotirea și îndrumarea Duhului Sfânt.

În data de 25 iulie 2023, la vârsta de 72 de ani, după o slujire preoțească de 42 de ani, preotul Constantin Alupei a fost chemat de Arhiereul cel veșnic, Hristos Domnul, pentru a sluji Liturghia Cerească în Biserica Triumfătoare, întregind soborul fraților trecuți în viața veșnică și împărtășindu-se din lumina Preasfintei Treimi.

În aceste momente de adâncă suferință, adresăm familiei îndoliate cele mai profunde gânduri de compasiune, rugând pe Milostivul Dumnezeu să primească sufletul destoinicului Său slujitor în Împărăția Cerurilor!

Dumnezeu să-l odihnească!

 

† IOACHIM,

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

 

 

***

Date biografice:

Preotul Constantin Alupei s-a născut în data de 17 martie 1951, în satul Tazlăul de Sus, raionul Moinești (comuna Zemeș) din părinții Gheorghe și Virginia, fiind al zecelea copil din cei doisprezece.

Școala generală a urmat-o în satul natal între anii 1958-1966. În toamna anului 1966, cu binecuvântarea Episcopului Partenie Ciopron, urmează cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, pe care îl absolvă în anul 1971. Între anii 1971 – 1975 urmează cursurile Facultății de Teologie de Grad Universitar București, având ca temă la lucrarea de licență „Simbolul în Iudaism și Creștinism”.

Între anii 1971-1975, pe perioada vacanțelor a fost angajat operator sondor la Schela Zemeș.

În data de 06 iulie 1975 s-a căsătorit cu dra Mariana Dîrlău - învățătoare – având împreună doi copii: Justinian (preot) și Nona (medic).

În data de 07 septembrie 1975 a fost hirotonit diacon la Biserica din Măldărăști și pe 14 septembrie 1975 hirotonit preot la Biserica din Cuci, pe seama Parohiei Rădeana, comuna Ștefan cel Mare, Protoieria Târgu Ocna.

În urma cutremurului din 4 martie 1977, toate cele trei biserici din cadrul parohiei (Mănăstirea Bogdana, Rădeana și Gutinaș) au suferit mari avarii, preotul Constantin Alupei implicându-se cu mari eforturi în repararea lor. Biserica de la Gutinaș, care a suferit cele mai mari avarii a fost reparată și sfințită în anul 1978.

La 01 iunie 1980 a fost transferat la Parohia „Sf. Nicolae” din Onești unde începe lucrările de reparație, consolidare și executare a picturii la biserica ce fusese grav avariată în urma cutremurului, iar în 08 octombrie 1989 s-a oficiat slujba de târnosire de către Episcopul Eftimie

În anul 1980 este hirotesit iconom, iar în 1986, Iconom Stavrofor.

În luna februarie 1990 începe demersurile pentru construirea Catedralei ”Pogorârea Sfântului Duh”, iar pe 03 iunie 1990, ziua Cincizecimii, se pune piatra de temelie de către Episcopul  Eftimie.

Între anii 1991-2000 a predat Religia la mai multe școli generale și licee din Onești.

În anul 1995 a absolvit cursurile pedagogice în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

În anul 1997 se înființează Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” și devine parohul Catedralei, activitate desfășurată până la 01 mai 2017. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim rămâne încadrat ca preot slujitor la acest edificiu pentru care s-a jertfit până la plecarea în veșnicie.

Funcții ecleziastice ocupate:

Între anii 1979 – 1990 a îndeplinit funcția de ”Misionar Protopopesc”;

Din 01 mai 1999 a fost numit protopop al noului Protopopiat Onești, misiune desfășurată până la 01 martie 2016;

Între 01 martie 2016 – 04 mai 2017 a ocupat funcția de Inspector Eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Repere misionare și administrative:

• 1990 – a început demersurile pentru extinderea cimitirului Bisericii „Sf. Nicolae”;

• 1992 – a achiziționat terenul pentru construirea Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și a organizat slujba punerii pietrei de temelie pentru biserică;

• 02 iulie 1994 – cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la zidirea bisericii din Borzești – a coordonat organizarea Muzeului de la Biserica din Borzești și a întregii sărbători;

• În Vinerea Mare a anului 2000 a coordonat urcarea și montarea Crucii pe Perchiu;

• În anul 2000 a început construirea Capelei „Sf. Pantelimon” din curtea Spitalului Dr. Sf. Luca, împreună cu Părintele Cărăușu Iulian și preoții Catedralei, biserică ce a fost preluată și finalizată de Primăria Onești, iar în data de 11 iunie 2014 a fost sfințită de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim;

• Iulie 2004 – a organizat marele eveniment de la Borzești la ”500 de ani de la trecerea în veșnicie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, primind din partea Preafericitului Părinte Teoctist distincția ”Crucea Patriarhală”;

• Între anii 2004-2008 a coordonat și supravegheat lucrările de pictură la Biserica din Borzești, biserică ce a fost dată în grija preoților de la Catedrală. În octombrie 2008 primește pe IPS Mitropolit Irineu și moaștele Sf. Nifon patriarhul Constantinopolului cu ocazia sfințirii Bisericii din Borzești;

• Împreună cu Dl Primar Ing. Emil Lemnaru s-a ocupat de întocmirea proiectului Bisericii Maria Magdalena, de fixarea locului și organizarea slujbei de punere a pietrei de temelie pentru noua biserică;

• Încă de la începutul activității ca protopop a  înființat ”Corala Ierotheos” a preoților Protoieriei Onești și a organizat numeroase pelerinaje și concerte în țară precum și în Italia, Ungaria, Grecia, Israel, Turcia, Moldova, Ucraina;

• A organizat numeroase pelerinaje în țară și în Israel; două pelerinaje la Constantinopol și în Ucraina cu doamnele preotese ale preoților din cadrul protopopiatului.

În data de 25 iulie 2023, preotul Constantin Alupei s-a născut în Cer, fiind chemat de Dumnezeu pentru a sluji Liturghia Cerească.

 

                                                                          ***

 

Trupul neînsuflețit al preotului Constantin Alupei va fi depus la Catedrala „Pogorârea Duhului Sfânt” din Onești.

Slujba Stâlpilor va fi oficiată în seara zilei de marți, de la ora 19.00.

De la ora 20.00 va fi săvârșită slujba de Priveghere.

Veșnica lui pomenire!