Pogorârea Duhului Sfânt la Catedrala din Roman

Credincioșii romașcani au participat la slujba din Duminica Rusaliilor la Catedrala din Roman.

Marele praznic al Pogorârii Duhului Sfânt a fost sărbătorit la Catedrala Arhiepiscopală din Roman cu evlavie, prin săvârşirea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, de către un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preacuviosul Părinte Andrei Ioniță, eclesiarhul Catedralei Arhiepiscopale, în prezenţa rugătoare a mulţimii credincioşilor din municipiu. La final, a fost săvârşită rânduiala Vecerniei speciale în cadrul căreia au fost rostite cele şapte rugăciuni de invocare a Duhului Sfânt şi s-au sfinţit ramurile de tei – simbol al limbilor de foc ce au stat deasupra capetelor Sfinţilor Apostoli.