Încă de la primele ore ale dimineții de 14 iunie, Poiana Runcului a răsunat de glasul liturghiei închinate tuturor sfinților care și-au consacrat existența căutând șă-și potolească dorul de Dumnezeu și arătând rodirea Duhului Sfânt în faptele lor. Această Duminică a fost una specială pentru cei 13 viețuitori care alcătuiesc obștea Mănăstirii Runc, continuatori vrednici ai tradiției monahale pe care renumiți duhovnici au lăsat-o moștenire de câteva secole în acest colț de rai buhușan.

Bucurie amestecată cu tristețe și lacrimi de întristare au covârșit sufletele monahilor și ale pelerinilor veniți la Runc pentru a-și vindeca durerea provocată de pierderea unuia dintre ieromonahii cei mai luminați ai Eparhiei Romanului și Bacăului, chemat de Dumnezeu la odihna veșnică vineri, 12 iunie, la vârsta de numai 47 de ani.

După Sfânta Liturghie săvârșită în foișorul-paraclis situat în latura de răsărit a bisericii cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil de soborul restrâns al stareților mănăstirilor din eparhie, sub protia Părintelui Arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, în mijlocul mulțimii îndoliate a venit ierarhul Romanului și Bacăului pentru a prohodi sufletul Părintelui Serafim Huzdup, cel care i-a fost colaborator, ucenic și fiu duhovnicesc.

După cântările liturgice funebre specifice rânduielii înmormântării pentru monahi, în atmosfera încărcată de durere, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a adresat cuvânt de îmbărbătare pentru familia Părintelui Arhimandrit Serafim, dar și pentru frații săi întru nevoință din obștea de la Runc. În cuvântul său, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre înțelesul teologic al morții și despre întristarea care a cuprins sufletele celor care l-au cunoscut pe părintele Serafim:

Zilele acestea au fost nespus de triste pentru noi. Din toate părțile am primit cuvinte de îmbărbătare la Centrul eparhial pentru faptul că mulți au fost afectați de trecerea din această viață a acestui părinte minunat care a început viața întru Hristos în această mănăstire, pe care o recunoaștem a fi una dintre cele mai duhovnicești oaze de spiritualitate din întreaga eparhie. Moartea părintelui este o mare pierdere din punct de vedere uman, dar Dumnezeu are viețile noastre înscrise din eternitate și știe ce este mai bine pentru fiecare dintre noi. A suferit în taină, pentru că era un om introvertit. El nu ascundea munca sau ascultarea lui, dar ascundea suferința lui, durerea pe care doar Dumnezeu o știa și Care a rânduit ca Părintele Serafim să plece din această lume tocmai când îi făcea pomenirea de un an de la trecerea în veșnicia lui Dumnezeu părintelui său duhovnic, Emilian Panait. Pentru faptul că Părintele Serafim a fost iubitor de sfinți, Dumnezeu l-a chemat la ceruri tocmai în această duminică închinată tuturor sfinților. El a fost  ca o floare pe care Dumnezeu a rupt-o din această lume pentru a o așeza în Grădina Raiului. Au fost înălțate astăzi atâtea rugăciuni care au încununat capul părintelui de pe catafalc și credem că această coroană  va fi așezată de Dumnezeu în cerul pe care părintele l-a iubit atât de mult. Toată viața sa s-a străduit să se uite pe sine pentru fiii săi duhovnicești, pentru eprahia în care avut responsabilități, pentru ucenicii lui, pentru biserică.

Totodată, Înaltpreasfinția Sa a subliniat câteva aspecte care au creionat viața părintelui pomenit determinându-l să aleagă calea ascultării monahale, perioada când în calitate de membru al ASCOR  însoțea pe părintele Teofil Părăian cu prilejul conferințelor susținute de acesta, anii în care proaspătul absolvent al Facultății de Silvicultură din Brașov a venit la Runc pentru a-și închina viața lui Dumnezeu sub ascultarea părintelui Emilian Panait sau perioada în care a activat ca Exarh al mănăstirilor din Eparhia Romanului și Bacăului și consilier în cadrul sectorului silvic eparhial. Totodată, Înaltpreafinția Sa a rememorat momentul în care l-a întâlnit pe Părinte Serafim la Mănăstirea Runc, descoperind în el un om de o înaltă ținută morală și calitate intelectuală: „Când am luat contact în calitate de ierarh cu această mănăstire, l-am descoperit și pe acest părinte care avea un fel de a fi, un fel de a cântări lucrurile, un fel de a vedea administrația unei mănăstiri în contextul acesta al provocărilor, al secularizării și al  globalizării actuale. La Centrul eparhial de la Roman a muncit foarte mult. S-a consumat slujind cu conștiința lucrului bine făcut. Dumnezeu l-a chemat la ceruri la vârsta maturității. Astăzi plecăm cu regretul pierderii unui părinte deosebit și cu bucuria că am câștigat un rugător în cer.  Avem speranța că sufletul lui blând și bun, asemenea crinului bunelor vestiri,  va fi primit în Raiul desfătării.

După cuvântul ziditor și dătător de speranță adresat de Ierarh, printre lumini aprinse și lacrimi, în glas de cântări sfinte și sunet de clopot, trupul părintelui arhimandrit a fost purtat pe umeri de frații săi întru nevoință înconjurând biserica spre cimitirul din incinta mănăstirii, acolo unde și-au găsit împăcarea cu sine, cu lumea și cu Dumnezeu alți mari părinți duhovnicești pe care i-a născut lavra de la Runc, între care amintim pe Părintele Casian Cojoc, venit pentru a redeschide Mănăstirea  Runc de la Sihăstria Neamțului în anul 1941.

Aici, la marginea lumii, în liniștea codrilor și mai aproape de cer și-a găsit liniștea și Părintele Serafim după o viață care a ars intens aprinsă de lumina Duhului Sfânt și închinată slujirii cu acrivie lui Dumnezeu. Conștiință limpede, discreție, corectitudine, rigoare, punctualitate, echilibru, promptitudine, solidaritate, sunt doar câteva dintre calitățile care au consolidat personalitatea unui om ancorat în realitatea timpului pe care l-a trăit, dar mereu mistuit de dorul întâlnirii cu Dumnezeu.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Diaconia al Catedralei arhiepiscopale „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman.

La final, pelerinii au primit apă și pachete cu alimente în memoria Părintelui Arhimandrit Serafim. (pr. Valentin Băltoi)