O viață sub paternitatea spirituală a Sfântului Ioachim*

La acest popas aniversar, am ales, ca de altfel de fiecare dată în ultimii 8 ani, să mă retrag la Schitul „Sfinții Ioachim și Ana” de la Itești. În această zi de prăznuire a Sfinților și Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana, rememorez toți cei 41 de ani de când, în calitatea mea de călugăr, am primit numele Sfântului Ioachim.

An de an, în această zi îmi amintesc cum eram la Mănăstirea Bistrița, iar starețul de atunci, arhim. Ciprian Zaharia, și nașul meu de pioasă amintire, părintele Ioanichie Bălan, mi-au pus numele Sfântului Ioachim, dat fiind faptul că acolo este icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana. Fiind acolo, în așteptare, răstignit pe acele lespezi reci de piatră de pe timpul lui Alexandru cel Bun, m-am rugat în sinea mea: „Sfântă Ana, tu ești sfântă din toate veacurile, fiind cea care ai fost aleasă de Dumnezeu să aduci în lume pe Maica Domnului. Iată, aici, în această biserică, eu îngenunchez și astfel se întâlnește, într-un fel, Sfântul cu păcătosul. Mijlocește pentru mine darul rugăciunii celei curate și al postirii cu nevoință de care te-ai învrednicit împreună cu Dreptul Ioachim. Primește-mi rugăciunea și îmi călăuzește pașii viețuirii spre limanul mântuirii, pentru ca neîncetat să slăvesc prin smerita mea viețuire pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Amin.”

Astăzi am vrut să mă retrag, așa cum fac de obicei, după cum făceau și călugării de ziua lor - fie a numelui, onomastica, fie a zilei de naștere, aniversară -, când se retrăgeau în pădure sau într-o peșteră, să aducă rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu pentru darurile primite. Aceasta am făcut-o și eu, de multe ori, însă, calitatea pe care o am acum nu-mi mai permite izolarea totală, căci voi nu ați venit astăzi aici după mine – în această zi nu este căutat numaidecât monahul Ioachim –, ci ați venit să căutați pe Arhiepiscopul Ioachim, deci nu persoana, ci personalitatea, am putea spune, pentru faptul că personalitatea este cea care conferă un dar special, pe care la rându-i i-l conferă fie societatea, fie biserica.

Și iată că astăzi, în ziua Sfinților Părinți Ioachim și Ana, mă găsesc aici, fiind rânduit de Dumnezeu ca părinte al părinților – nobilă, dar grea calitate. Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu rugăciunile voastre, sper să duc până la capăt această cruce și toate proiectele noastre, cum e și cel de aici, de la schitul închinat Sfinților Părinți ai Maicii Domnului, unde am pornit de la o capelă micuță, care acum se dovedește a fi neîncăpătoare și care a ajuns a se lărgi, luând forma unei bisericuțe de lemn, în stil moldovenesc. Sperăm să ne întâlnim la anul tot aici sau poate în biserica mare, dacă va fi finalizată. Putem și trebuie să lărgim spațiul destinat rugăciunii, dar mai curând trebuie lărgită inima, pentru că, dacă încap în inimă mulți, nu mai contează numaidecât spațiul pe care-l înconjori cu un gard protector.

Astăzi, când am intrat în bisericuța de lemn înălțată la Itești, mi-am amintit de momentul în care am fost prezentat mulțimilor de la Bacău în calitate de arhiereu vicar al Episcopiei Romanului de atunci. Ei bine, era acolo episcopul Ioachim Mareș, pe care l-am pomenit și astăzi, la Proscomidie. El tocmai începuse catedrala mare, care, atunci când mi s-a predat mie, deja era ieșită câțiva metri din pământ. La înmormântarea vrednicului de pomenire arhiereu Ioachim Mareș, mi-am amintit de ce mi-a spus în anul 2000: „vezi, acum mi-am dat seama că am făcut prea mică această catedrală, care este deja plină de oameni”. Abia conturată era și părea neîncăpătoare. „Nu-mi este dat mie a o termina, a continuat vlădica, dar un Ioachim a început această catedrală și tot un Ioachim trebuie să o termine!” Și, rememorând cele spuse, la momentul depunerii osemintelor sale la baza zidurilor catedralei băcăuane, mă gândeam: „Roagă-te, părinte, ca să se împlinească și a doua parte a profeției, căci prima s-a împlinit”. Și așa am ajuns ca noi să fim cei care am pus crucea de deasupra catedralei. De acolo Catedrala din piatră nu se mai înalță, ci doar Catedrala spirituală, pe care o umplem noi cu inimile noastre. Mulțumim lui Dumnezeu pentru că am împlinit întrucâtva și acest proiect, pe care l-am adus în stadiul actual și pe care dorim să îl lăsăm urmașilor urmașilor noștri, dar sperăm să îl și finalizăm, așa cum ne-am propus atunci când am fost întronizat în calitate de arhiepiscop la Roman.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

*cuvânt rostit în Capela Izvorul Tămăduirii a Schitului Sfinții Ioachim și Ana, metocul chiriarhal de la Itești, la Sărbătoarea Sfinților Părinți ai Maicii Domnului, 9 septembrie 2021