O comunitate vibrantă și vie - Parohia Hemeiuș

Miercuri, 06 aprilie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, preoţii din Cercul Pastoral „Acoperământul Maicii Domnului” – Protoieria Bacău s-au reunit în rugăciune în biserica Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Hemeiuş. 

Miercuri - 06 aprilie 2016,  în biserica Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Hemeiuş, începând cu orele 16.00 a fost săvârşită Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte-sfinţite, numită şi a Sfântului Grigorie Dialogul, urmată de Slujba Aghiasmei mici şi Taina Sfântului Maslu.

Într-o atmosferă de rugăciune stăruitoare şi priveghere duhovnicească, soborul alcătuit din 22 de preoţi, majoritatea făcând parte din Cercul Pastoral „Acoperământul Maicii Domnului” – Protoieria Bacău, dar şi alţi preoţi invitaţi de către părintele paroh Marius Roşu, s-au rugat sub protia părintelui protoiereu Costică Busuioc, alături de părintele Eugen Ciprian Ciuche, consilier eparhial al Sectorului social-filantropic şi misionar, și împreună cu mulțimea numeroasă a credincioșilor prezenți.

Deşi spațioasă, frumoasa biserică purtând hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Hemeiuş a devenit neîncăpătoare pentru mulţimea impresionantă de credincioşi care ”au lăsat deoparte grija celor trecătoare, îndreptându-și pașii spre Sfânta Biserică și înălţând rugăciuni împreună cu preoţii, pentru ca Bunul şi Milostivul Dumnezeu să le dăruiască sănătate sufletească şi trupească, iertare de păcate şi binecuvântare”.

În încheiere părintele protoiereu Costică Busuioc a rostit cuvânt de învăţătură, amintind tuturor celor prezenţi că ”suntem în săptămâna după Duminica Sfintei Cruci din Postul Mare”, subliniind că ”Dumnezeu este axa şi centrul întregii lumi prin Crucea de viaţă făcătoare, adică lumea este destinată prin natura ei să fie jertfită lui Dumnezeu, după cuvintele Sfântului Maxim Mărturisitorul «toate cele văzute se cer după cruce… şi toate cele gândite au nevoie de mormânt»”.

preot Mihai-Flavius Balaban