Mai mulți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române așteptați la Bacău

31 Decembrie 2014

Duminică, 4 ianuarie, la Catedrala arhiepiscopală „Sf. Cuvioasa Parascheva” din Roman, va avea loc ceremonia de întronizare a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim Giosanu în demnitatea de Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului. Programul liturgic ce marchează acest moment istoric din viaţa eparhiei va debuta la Bacău în ziua de sâmbătă, 3 ianuarie 2015.

Credincioşi, monahi şi monahii, preoţi şi reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale,

sunt invitaţi a participa, alături de un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, sâmbătă, de la ora 16, la Catedrala „Înălţarea Domnului” din Bacău, se va oficia Slujba Vecerniei cu Litia, răspunsurile la strană fiind date de grupul maicilor de la mănăstirea băcăuană „Buna Vestire”, Tisa Silvestri.

În continuarea slujbei Vecerniei, ierarhii care vor participa la eveniment vor fi întâmpinaţi la Catedrala „Înălţarea Domnului” din Bacău, urmând ca pe o scenă special amenajată în Parcul Catedralei, în faţa Sf. Altar, să fie oficiată o slujbă de mulţumire.

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va prezenta celor prezenţi pe noul chiriah ales pentru a conduce Eparhia Romanului şi Bacăului.