Liturghie arhierească la metocul chiriarhal de la Valea Budului

10 Aprilie 2018

Marți, 10 aprilie, în cea de-a treia zi de Paște, în Săptămâna Luminată, obștea măicuțelor de la Mănăstirea Acoperământul Maici Domnului de la Valea Budului din protopopiatul Bacău a primit în mijlocul ei la ceas de prăznuire a Învierii Domnului pe Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Acesta a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Bucuria sfântă a sărbătorii pascale a umplut sufletul fiecărui creștin care a dorit să participe la Sfânta Liturghie alături de Chiriarhul locului și de maicile de la Mănăstirea de la Valea Budului.

IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, în cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, a subliniat importanța Învierii Domnului și a unirii între oameni pentru a descoperi Unirea cu Dumnezeul-Iubire.

Învierea Domnului Iisus Hristos este momentul crucial din istorie în care s-a reactivat unitatea de gând, simţire şi voinţă a tuturor oamenilor. Realizarea planului de mântuire a lumii de către Dumnezeu Cuvântul, prin care a fost creată lumea, a dăruit omului posibilitatea reală de a se uni cu Dumnezeu împărtășindu-se din iubirea Preasfintei Treimi. Unitatea este un element primordial în ordinea creării lumii de către Dumnezeu, element alterat prin căderea protopărinţilor Adam și Eva în păcatul neascultării. Primii oameni au rămas cunoscuți în istorie prin faptul că au stricat unitatea existenţei, pierzând astfel libertatea ființării în comuniune veșnică de iubire cu Părintele Ceresc prin folosirea greșită a propriei lor libertăți. De aceea unitatea tuturor oamenilor în Dumnezeu rămâne în mod firesc pe prim plan şi în actul garant de mântuire al Învierii lui Hristos.

La finalul Sfintei Liturghii, Maica stareță, stavrofora Magdalena Budeanu, a mulțumit în numele întregii obști Ierarhului, preoților și tuturor credincioșilor pentru prezența lor la ceas de aleasă zi.

Citește mai multe articole despre: IPS Ioachim, Valea Budului, 10 aprilie, 2018