IPS Arhiepiscop Ioachim a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași

11 Octombrie 2017

Astăzi, 11 octombrie 2017, la invitația și cu binecuvântarea IPS Părinte Teofan, Mitropilitul Moldovei și Bucovinei,  Inaltpresfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, împreună cu un sobor de preoți consilieri și inspectori eparhiali, protopopi, preoți și diaconi din Eparhia Romanului și Bacăului a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași, în contextul programului liturgic închinat „Sf. Cuv. Parascheva", ocrotitoarea Moldovei.

Dimineața de 11 octombrie 2017 va rămâne o amintire de neuitat pentru preoții și diaconii din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, dar și pentru miile de pelerini prezenți spre închinare la racla Sfintei Cuvioase Parascheva, care au participat alături de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie ce a fost oficiată în Catedrala Mitropolitană din capitala culturală a Moldovei.

În cuvântul rostit de Ierarhul romașcan, acesta a explicat prezența celor peste 120 de preoţi la Iași, mulțumind totodată invitației adresate de către Părintele Mitropolit Teofan.

Ne regăsim și anul acesta în catedrala mitropolitană de la Iași, unde sunt permanent de la începutul acesteia moaștele Cuvioasei Parascheva, care au fost aduse aici într-un moment important al istoriei Moldovei, când mitropolitul Iosif Naniescu a terminat această catedrală și când s-a făcut o altă translare a sfintelor ei moaște, de la Biserica Sfinții Trei Ierarhi. Astăzi este o bucurie deosebită de la întemeierea acestei catedrale și pentru faptul că Sfântul Sinod l-a trecut în rândul sfinților pe blândul și harnicul mitropolit. Iată ca duhurile sfinților se întâlnesc, duhurile sfinților dăinuiesc în sufletele celor care sunt receptivi și dobânditori ai Duhului Sfânt.

În fiecare an, creștinii merg la Iași în pelerinaj pentru a se întâlni cu duhul taumaturgic al Sfintei Parascheva, pentru cei care cinstesc cu evlavie sfintele ei moaște.

Prezenţa noastră aici, alături de preoţii şi credincioşii băcăuani şi romaşcani, se datorează faptului că IPS Mitropolit Teofan, un mitropolit destoinic, ne-a angajat pentru a înfrumuseţa aceste zile închinate ocrotitoarea Moldovei, și pe noi cei din Eparhia Romanului și Bacăului, unde se sărbătorește cu la fel de multă evlavie Sfânta Parascheva de la Iași, întrucât cultul ei s-a împropriat de la străbunii noștri, înainte ca sfintele ei moaște să fie aduse la Iași, în vremea lui Vasile Lupu.

Mulțumim IPS Teofan, care cu atâta acrivie organizează pelerinajul acesta frumos la moaștele Sfintei Parascheva, mai ales că sediul mitropolitan de la Iași este îmbrăcat anul acesta în haină festivă, pentru faptul că aceste manifestări vor schimba fața capitalei Moldovei.

Suntem aici alături de colaboratorii noștri de la Centrul Eparhial. Avem aici și corala Episcop Melchisedec a preoților de la Bacău, care au dat răspunsurile la Liturghie. De asemenea, mulțumim și preoților care au venit să împodobească ziua de astăzi, de la Roman și din întreg județul Bacău.

Chiriarhul Romanului și Bacăului a îndemnat pelerinii la rugăciune și la cinstirea tuturor sfinților, explicând importanța familiei adevărate în structura societății de azi și din totdeauna.

Vă îndemn pe toți pelerinii, părintește, să vă rugați pentru pacea țării, pentru pace în familii, pentru statornicia familiei care în ultimul timp a început să intre într-un fel de criză.

Familia este cea care aduce continuitate neamului și Bisericii. Din acest motiv, parcă societatea intră într-o degringoladă. Credincioșii care vin și se roagă aici, pomenesc întotdeauna pe cei care sunt membrii familiei. Iubirea care vine de la Hristos nu se aseamănă cu iubirea oamenilor, sau pacea care vine de sus nu se aseamănă cu cea pe care o aduc oamenii. Pacea lui Hristos este acea liniște, este acea briză lejeră, care statornicește în inimile noastre acea rânduială, acel echilibru ființial, echilibru familial și național, echilibru cultural, structurându-ne identitatea în zbuciumata viață pe care o trăim în contemporaneitate.

Rugați-vă ca Dumnezeu să aducă pace în biserici, bună sporire poporului românesc, să aducă tot ce trebuie nouă în perspectiva asemănării ca atunci când ne vom întâlni cu El, față către față, să se recunoască în noi prin faptele pe care le-am făcut spre slava Sa. Să vă binecuvânteze Dumnezeu prin Maica Domnului, prin Sfânta Parascheva și Sfânta Tecla ale cărei moaște se află aici și prin toți sfinții, iar îngerii lui Dumnezeu să ne călăuzească pașii spre tot scopul cel bun.

La final, preoții din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului însoțiți de Ierarhul lor s-au închinat la moaștele Sfintei Parascheva și Sfintei mucenițe Tecla, depuse în baldachinul din fața catedralei mitropolitane. Totodată, din partea clerului și credincioșilor acestei eparhii a fost oferit în semn de prețuire Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, un frumos buchet de flori cu prilejul zilei onomastice.

(pr. Daniel Marari)

Citește mai multe articole despre: ips teofan, IPS Ioachim, iasi, sfanta Liturghie, 11 octombrie, 2017