Îndemn la solidaritate și voluntariat

3 Iunie 2016

COMUNICAT DE PRESĂ


Duminică, 5 iunie, în toate bisericile Eparhiei Romanului și Bacăului se vor oficia slujbe speciale pentru încetarea ploilor și se va organiza o colectă de bani, alimente și bunuri materiale pentru ajutorarea celor care au suferit de pe urma inundațiilor.

Ploile abundente căzute în ultimele zile în centrul Moldovei au produs inundații catastrofale, provocând imense pagube materiale credincioșilor din numeroase localități ale Județului Bacău.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, îndeamnă clerul și poporul credincios să dea dovadă de solidaritate față de cei afectați de inundații și să invoce în rugăciune mila lui Dumnezeu pentru încetarea ploilor. De asemenea, toți preoții și credincioșii din zonele afectate sunt indemnați să se ofere voluntari, alăturându-se autorităților în efortul de evacuare a oamenilor și bunurilor din zonele inundabile, și al ridicării de diguri în calea apelor care se revarsă.
Înaltpreasfinția Sa a dispus ca duminică, 5 iunie, în toate bisericile eparhiei să se oficieze slujbe speciale pentru încetarea ploilor și să se organizeze o colectă de bani, alimente și bunuri materiale pentru ajutorarea celor care au suferit de pe urma inundațiilor.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să dăruiască putere și înțelepciune, gând bun și ajutor tuturor celor aflați în necaz. (Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului)

Citește mai multe articole despre: inundații, iunie 2016, Onesti, Moinesti, comăneşti, IPS Ioachim, voluntariat, colecta