Curs de calificare profesională pentru ocupația „îngrijitor la domiciliu” organizat gratuit de Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” - Hârja

În perioada 7- 20 octombrie, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” – Hârja desfășoară înscrierile pentru ocuparea locurilor disponibile în cadrul cursului gratuit de calificare profesională „îngrijitor la domiciliu”.

Ce sunt îngrijitorii la domiciliu?

Ordinul nr. 356 din 31 mai 1999 privind aprobarea „Programului de pregătire pentru practicarea ocupației de îngrijitor la domiciliu” stipulează că îngrijitorii la domiciliu sunt persoanele care asigură îngrijiri, altele decât cele acordate de personalul medico-sanitar, pentru copii, vârstnici, persoane cu nevoi speciale, cum ar fi persoanele care se recuperează după accidente vasculare cerebrale, pre-infart, post-chirurgie operatorie, persoanele în vârstă cu pierderi de memorie, persoanele suferind de boala Alzheimer sau Parkinson.

Cu ce se ocupă îngrijitorii la domiciliu?

Îngrijitorii la domiciliu asigură servicii de îngrijire personală și asistență în activitățile zilnice din viața persoanelor care au nevoie de o astfel de îngrijire ca urmare a efectelor îmbătrânirii, bolilor, vătămării corporale sau altor stări fizice ori psihice, la domiciliu sau în alte unități rezidențiale independente.

Ce oferă cursul de calificare?

Cursul de calificare va începe imediat după încheierea înscrierilor și se va desfășura pe o durată de 360 de ore de formare. Cele 360 de ore sunt structurate astfel:

  • 120 de ore de teorie, ce vor fi susținute de formatori foarte bine pregătiți și specialiști în domeniu, la Căminul Cultural din Oituz ;
  • 240 de ore de practică, în cadrul Complexului socio-medical pentru persoane vârstnice – Hârja;
  • Se asigură suport de curs și masă caldă pe perioada cursului din partea Asociației Hârja.

Cursul oferă și o serie de competențe specifice:

  • Acordarea de îngrijiri corporale persoanei îngrijite;
  • Asigurarea alimentaţiei şi a hidratării persoanei îngrijite;
  • Asigurarea igienei spaţiului şi a obiectelor auxiliare ale persoanei îngrijite;
  • Stimularea şi socializarea persoanei îngrijite;
  • Mobilizarea şi transportul persoanei îngrijite.

Care sunt condițiile de participare la cursul de calificare?

Condițiile de eligibilitate ai participanților: să fie absolvenți a minim 8 clase, să fie șomeri, dar orientați în căutarea unui loc de muncă și să provină din familii cu condiții financiare reduse.

Menționăm că oferta de formare profesională este valabilă în limita locurilor disponibile!

Pentru mai multe detalii vă rugăm să apelați la numărul de telefon: 0752 270 375.

(Negru Gheorghe)