Copiii din Holt, implicați în proiectul ”O zi împreună o treaptă spre cer”

Seria activităților social-filantropice la Centrul Social-Cultural ”Sf. Cuvios Antipa” de la Itești a continuat în ziua de 9 iulie, când un grup de 36 copii din parohia Holt însoțiți de pr.paroh Iulian Adam au sosit pentru prima oară în incinta acestui așezământ.

Împărțiți în mai multe grupe, micuții din Holt s-au bucurat de o zi deosebită cu ocazia activităților desfășurate în cadrul proiectului "O zi împreună o treaptă spre cer".Voluntarii Ștefan Hermeziu (clasa a XII a) și Grigoraș Dumitrița (clasa a XII a) de la parohia Chetriș s-au implicat alături de preoții Centului Social ”Sf. Cuv. Antipa” pentru o mai bună derulare a acestui eveniment.

”Această ieșire în aer liber a însemnat pentru noi toți, copii și însoțitori, o ocazie importantă de cunoaștere, de socializare și de conștientizare a apartenenței la un grup social, prin mijlocirea și implicarea Bisericii. Am petrecut împreună momente frumoase în jocurile pe care le-am abordat, în activitățile gospodărești la care am participat, și care ne-au întărit spiritul de echipă. Copiii au răspândit în jurul lor voie bună, entuziasm și emoție, așa cum vârsta lor inocentă le-a dictat. Considerăm acest proiect, al Arhiepiscopiei noastre, o inițiativă potrivită și de ajutor preotului paroh, în slujirea sa misionară. Mulțumim părintelui Liviu Dănilă și celorlați organizatori, pentru oferirea unor momente de petrecere a timpului liber, frumoase, cu repercusiuni adânci în sufletele copiilor", a declarat pr. Adam Iulian.

La rândul lor, copiii prezenți la Itești s-au arătat încântați de modul în care și-au putut petrece o zi din viață.

,,Mulțumim părintelui și episcopiei noastre pentru excursia frumoasă la Itești, unde ne-am distrat, am jucat jocuri noi, pe care nu am fi avut unde să le cunoaștem și chiar am legat prietenii mai strânse”, a precizat Dănuț Gherman.

Seria activităților ”O zi împreună, o treaptă spre cer” va continua în această vară.