Consfătuirea Națională ASCOR

În perioada 14-16 iulie, la București, au avut loc lucrările Consfătuirii Naționale ASCOR, organizate cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Reprezentanții filialelor din țară se întâlnesc anual la București pentru a stabili următoarele direcții, dar și pentru a evalua proiecte realizate. La momentul deschiderii întâlnirii, mesajul Preafericitului Părinte Daniel, a fost transmis de către pr. prof. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal, iar cuvântul de bun venit a fost susținut de dl. Ioan Tabarcia, președintele ASCOR București.

Lucrările au avut loc Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, iar principalele puncte de interes de pe ordinea de zi au fost:

1.      Prezentarea taberelor și a pelerinajelor cu deschidere națională;

2.      Stabilirea schimburilor de experiență pentru anul universitar 2023-2024;

3.      Planul de strategie și acțiune pentru următorul an universitar.

Sâmbătă, 15 iulie, la Biserica „Sf. Nicolae-Ghica”, paraclis universitar, a fost săvârșită Sfânta Liturghie și slujba Parastasului pentru membrii ASCOR trecuți la Domnul. Apoi, participanții au vizitat Mănăstirea Căldărușani evocând personalitatea pr. arhim. Sofian Boghiu și închinându-se la sfintele moaște ale Sf. Ierarh Grigorie Dascălul. Pe seară, reprezentanții filialelor s-au întâlnit cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la reședința patriarhală. În cuvântul Preafericirii Sale, au fost apreciate activitățile pe care ASCOR le desfășoară la nivel național, subliniindu-se faptul că tinerii sunt misionarii Bisericii.

Duminică, 16 iulie, delegații au participat la Sfânta Liturghie la Catedrala „Sf. Spiridon Nou” din București, apoi au plecat acasă pentru a pune în practică ceea ce s-a rânduit la întâlnirea națională.

Din partea ASCOR Bacău, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, delegații la acest eveniment au fost dl. Vlad Țuțurlan (președinte) și dl. Radu Surugiu (secretar).